Comunicarea este un proces activ care implica exprimarea ideilor si intelegere lor de catre cei carora le este transmis mesajul,sau mai poate fi definita ca actul de transmitere a informatiei intre indivizi. (DEX online)
Procesul de comunicare cuprinde intreaga viata a unui om,insa modul in care este facuta nu este neaparat eficient.Chiar in definirea termenului de comunicare identificam cuvantul „intelegerea mesajului transmis”,pentru o comunicare eficienta atat emitatorii cat si receptorii trebuie sa inteleaga mesajul transmis.
Comunicarea reprezintă un sistem deschis, influenţat de extrem de mulţi factori; de aceea, atunci când se face referire la conceptul de „barieră" în cadrul procesului de comunicare,trebuie luat in calcul în primul rând dificultatea care constă în necesitatea unei viziuni procesuale şi, mai ales, progresive asupra acestor elemente. Se vorbeste despre bariere care ţin de sistem (în sensul că le identificăm uşor fie la nivelul agenţilor comunicaţionali - receptor, emiţător -, fie, spre exemplu, în contextul comunicării la nivelul canalului de comunicare) şi despre bariere ce ţin de proces (care sunt mai degrabă rezultatul interacţiunii din interiorul comunicării). în prima categorie, identificăm aspecte comune atât receptorului, cât şi emiţătorului; spre exemplu, deficienţele de transmisie şi de recepţionare a informaţiei, conceptualizarea mesajului în funcţie de situaţie şi de scop, alegerea mijloacelor de comunicare, statutul social al comunicatorilor, limbajul şi normele grupului sunt dimensiuni complementare ale unor astfel de bariere. Ele se pot datora unor factori fizici permanenţi sau situaţionali (în prima categorie se află anumite deficienţe înnăscute ale comunicatorilor, în cea de-a doua, spre exemplu, o acustică defectuoasă a sălii unde are loc activitatea didactică sau deficienţe temporare - un profesor poate să fie, de pildă, răguşit), dar şi unor factori socioculturali (spre exemplu, cineva care nu-şi structurează adecvat discursul pentru a-1 adapta unui anumit receptor); desigur că şi la nivelul canalului de comunicare întâlnim astfel de deficienţe.(zgomote, anumite interferenţe)
Cele spuse mai sus sunt întâlnite frecvent în literatura de specialitate.
A doua categorie de factori, care sunt mai greu de surprins în ipostaza de bariere în comunicare: unii autori vorbesc despre surse ale comunicării ineficiente, alţii - despre repere ale comunicării eficiente (implicit, polaritatea acestor repere o reprezintă barierele de comunicare) etc. Câteodată, este vorba doar despre sublinierea unor arii generale de acţiune a variabilelor cuprinse în actul de comunicare, intersecţie a planurilor care poate conduce spre efecte ce marchează o eficienţă a comunicării sau dimpotrivă; Richard şi Patricia Schmuck (Schmuck, Schmuck, 1992, p. 249) par să se înscrie într-o asemenea perspectivă când vorbesc despre patru niveluri importante de comunicare în clasă:1) In primul rând, este vorba despre mesajul adus în atenţie în acelaşi timp de către comunicarea verbală şi cea nonverbală; este limpede că, atunci când cele două nu sunt consonante, avem de-a face cu o serioasă scădere a eficienţei comunicării, tradusă direct într-una sau mai multe asemenea bariere ; 2) o a doua arie este reprezentată de intenţiile manifeste şi intenţiile ascunse ale partenerilor comunicaţionali; ca şi în cazul exemplului prezentat mai sus, cu cât diferenţa între ceea ce comunicatorii afirmă în interiorul relaţiei lor de comunicare şi ceea ce urmăresc într-adevăr este mai mare, cu atât comunicarea îşi pierde din autenticitate, trimite spre conflicte şi spre ineficientă. De altfel, am remarcat deja în aceste rânduri (lucru care va fi dezvoltat mai profund în cadrul capitolului despre interacţiunea de grup) că adevărul şi încrederea sunt două elemente indispensabile unei relaţii comunicaţionale autentice, cu atât mai mult când aceasta se petrece în interiorul spaţiului instructiv-educativ oferit de activităţile şcolare; într-adevăr, astfel de aspecte sunt mai rar întâlnite în relaţia profesor-elev, incidenţă asupra căreia ne oprim aici, fiind vizibilă în momentul utilizării metodelor de interacţiune educaţională; 3) un al treilea nivel este reprezentat de latura acţional-emoţională a activităţilor de comunicare; orice comunicare cuprinde şi o dimensiune afectivă - cu cât aceasta creşte, cu atât controlul asupra efectelor comunicării scade; 4) cea de-a patra arie se referă la funcţiile de susţinere a sarcinilor de grup; spre exemplu, utilizarea unor tehnici de învăţare prin interacţiunea de grup se va pf@duce, aşa cum vom vedea mai departe, folosind nu doar latura funcţional-operaţională a muncii în echipă, ci şi prin utilizarea şi dezvoltarea simultană a unui întreg evantai de sentimente şi afecte, exterioare activităţii propriu-zise, dar care concură la integrarea membrilor, la dezvoltarea interesului şi a motivaţiilor pentru o astfel de activitate etc.
Hybels şi Weaver (Hybels, Weaver, 1989, p. 11) iau în consideraţie zgomotul ca interferenţă care face mesajul să nu fie înţeles sau bine interpretat. Cei doi autori efectuează o distincţie între zgomotele externe, care reprezintă elemente ce ne parvin din mediu şi fac mesajul greu de înţeles (spre exemplu, dacă un grup de persoane discută cu voce joasă în timp ce dumneavoastră ascultaţi o persoană care ţine o conferinţă, acest lucru vă poate prejudicia calitatea, dar şi cantitatea ascultării), şi zgomotele interne, cele care apar în mintea emiţătorului, dar şi a receptorului atunci când aceştia se gândesc sau simt altceva decât elementele care se transmit direct în cadrul comunicării (spre exemplu, cineva care nu aude ceea ce spune profesorul, deoarece se gândeşte la persoana de care este îndrăgostit). Este interesant de observat că, uneori, zgomotul intern poate fi un factor favorizam al procesului de comunicare, atunci când apare la emiţător sub forma feedback-ului intern. Astfel, o redirecţionare a comunicării în funcţie de o paletă extrem de vastă de posibilităţi, oferită de multiplele conexiuni dintre informaţii şi suportul emoţional al acestora, poate conduce la o transmitere mai autentică a mesajului şi deci mai eficientă.
Dacă apariţia unor astfel de „zgomote" poate fi o barieră prin diminuarea conţinutului informaţional al mesajului, A. Cardon (2002, pp. 114-115) observă că - în mod aparent paradoxal - o barieră în comunicare se poate regăsi la celălalt pol al fenomenului, în chiar necesitatea clarificării şi detalierii informaţionale, dusă la exces. El 1-a încadrat în jocurilor de manipulare pe cel numit „dicţionar", care este definit de intrarea grupului în discuţii interminabile asupra semnificaţiei fiecărui cuvânt folosit în discuţie. Exemplul dat de autor este grăitor:„Şeful: - Nu trebuie să mai provocăm întârzieri. Membrul A: - Dar ce înţelegeţi dumneavoastră prin „a provoca" ? Şeful: - Că trebuie să fim responsabili.
Membrul B : - Dar dacă suntem responsabili, asta nu înseamnă că „provocăm". Şeful: - Trebuie, în orice caz, să fiţi responsabili de respectarea termenelor. Membrul C : - Ar trebui, de asemenea, să se definească ce se înţelege prin „întârzieri", pentru că nu este prea clar, mai ales dacă se spune că le provocăm etc.
Este evident că eficienţa discuţiei scade dramatic într-o astfel de situaţie.
Altman, Valenzi şi Hodgetts (1985, pp. 528-531) au stabilit următoarele bariere majore în eficienţa comunicării: blocajele emoţionale (spre exemplu, defensivitatea pe care un elev/student timid o are la un examen oral), repertoriile comunicaţionale diferite, incapacitatea emiţătorului de a se exprima adecvat, caracteristicile personale ale unuia sau altuia dintre comunicatori etc.
Wilcox, Ault şi Agee, referindu-se la mesaj ca element central al comunicării, spun că receptorul poate, spre exemplu, „să-1 amplifice pe acesta, să-1 interpreteze în mod greşit sau să-1 ignore" (Wilcox, Ault, Agee, 1989, pp. 200-202); aceste operaţiuni, spun autorii, se numesc autoselecţie şi autopercepţie. Barierele care se desprind direct dintr-o astfel de perspectivă pot include, spre exemplu, următoarele elemente:
- fonduri experienţiale (background) divergente ale participanţilor;
- diferenţe educaţionale;
- diferenţe de interes privitoare la mesaj;
- diferenţe privind nivelul de inteligenţă;
- lipsa respectului reciproc ;
- diferenţă de vârstă, sex, rasă sau clasă socială;
- diferenţe în stăpânirea limbajului;
- lipsa abilităţilor de comunicare la emiţător;
- lipsa abilităţilor de ascultător/receptor;
- închidere în ceea ce priveşte fondul informaţional etc.
William Haney (apud DeVito, 1988, pp. 96-97) accentuează că o barieră serioasă privind comunicarea (situată la nivelul lipsei unui repertoriu comun între comunicatori) este cea numită ratarea înţelesului, care se obiectivează în interiorul a două forme:1) prima formă se realizează atunci când două persoane utilizează cuvinte diferite, dar le dau acestora acelaşi înţeles ; la o primă vedere, între acestea există un dezacord; la nivelul înţelesului însă, acordul este posibil; 2) cea de-a doua formă, mai des întâlnită, apare atunci când două persoane utilizează aceleaşi cuvinte, dar le dau acestora înţelesuri diferite ; în acest al doilea caz, problema se inversează: la suprafaţă, acordul pare că este posibil, însă la nivelul de profunzime, al înţelesului, cele două persoane se află în dezacord. O studentă care lucrează într-o organizaţie nonguvernamentală ne-a oferit un exemplu amuzant al acestei forme de ratare a înţelesului: ea spunea că printre cei de a căror integrare socioprofesională se ocupă în calitate de voluntar al respectivului ONG se află şi oameni care au fost închişi pentru diferite motive. în limbajul acestora, „facultate" înseamnă „închisoare", astfel că dacă ea le-ar fi spus că este în anul al doilea la „facultate", ei ar fi întrebat-o cum de a avut voie să iasă de acolo.
Baron şi Byrne (1987, pp. 79-91) identifică mai multe aşa-numite „scurtături" mentale, capabile să producă bariere în comunicare, dintre care le vom aminti pe cele socotite de noi ca având un impact puternic în ceea ce priveşte comunicarea în microgrupul/echipa de elevi/studenţi: 1) Disponibilitatea euristică (bazată pe ceea ce ne vine în minte prima dată când avem de-a face cu o idee sau un fenomen necunoscut) dezvoltă tendinţa de a aprecia un eveniment pe baza primelor impresii create de acesta, impresii care, de multe ori, devin inconsistente la o gândire mai profundă; această tendinţă se bazează însă pe necesitatea persoanelor de a avea un suport conclusiv cât mai repede posibil privitor -la un eveniment; o definiţie oferită fenomenului precizează: „Dacă un lucru ne vine repede în minte, presupunem că este vorba de ceva sigur" (Myers, 1990, p. 119); 2) Efectul falsului consens se fundamentează pe premisa că şi alţii gândesc ca noi, pe faptul că oamenii doresc să creadă că alţii sunt de acord cu ei, deoarece aceasta le confirmă corectitudinea judecăţilor şi acţiunilor lor; 3) Efectul însufleţirii este unul extrem de uzual în activitatea didactică, în sens primar el putând să ofere un suport important eficienţei instruirii; astfel, între câteva informaţii abstracte despre un fenomen şi prezentarea fenomenului ca atare, această din urmă variantă produce rezultate mult mai bune. Autorii folosesc un exemplu foarte plastic: două apeluri de strângere de fonduri, unul prezentând date statistice despre numărul orfanilor, iar cel de-al doilea, viaţa unei micuţe orfane - cel din urmă fiind mai bine perceput şi feedback-ul dovedindu-se mult mai susţinut. Un alt exemplu interesant este oferit de Alex Mucchielli (2002): pe podul Brooklyn, într-o dimineaţă de primăvară, un orb cerşeşte având pe genunchi un carton pe care scrie: „Orb din naştere". Mulţimea trece indiferentă până în momentul în care un necunoscut se opreşte, ia cartonul, îl întoarce, mâzgăleşte câteva cuvinte pe el şi pleacă. Imediat după aceea, miracol. Fiecare trecător întoarce capul şi mulţi, înduioşaţi, se opresc şi aruncă un bănuţ în cutie. Cele câteva cuvinte spun foarte simplu; „Este primăvară şi eu nu pot să o văd". Trebuie să remarcăm însă că acest efect poate fi şi sursa multor bariere în comunicare; 4)Teoria perseverenţei (când concluziile depăşesc evidenţa). Dacă, spre exemplu, profesorul oferă o informaţie-suport elevilor despre un anumit fenomen, o demonstraţie a informaţiei respective, dar, când ajunge la capitolul concluzionărilor, le va relata că aceasta (informaţia iniţială) era falsă, demonstrându-le acest lucru, studiile au arătat că persoanele continuă să creadă teoria iniţială, chiar dacă informaţia primară, care a stat la baza teoriei, se dovedise a fi eronată. Acest fenomen poate fi observat mai bine la nivel macro, în apariţia şi dezvoltarea zvonurilor: dacă informaţia spusă la început a „prins", oamenii tind să creadă în ea chiar şi după ce a fost infirmată. Kapferer observă că proverbul „nu iese fum fără foc" „nu are sens decât dacă suntem de acord să numim foc pasiunea sau imaginaţia uneori fertilă a martorilor, a receptorilor de mesaje şi a persoanelor care lansează deliberat zvonuri. De fapt, încrederea populară în acest proverb constituie calea triumfală a manipulării publicului prin intermediul zvonului. Ordinatorul mental al publicului operează explicit: pentru el, în spatele oricărui nor de fum se ascunde un fir de adevăr. Ţinând cont de aceasta, strategii au emis o regulă de acţiune bine cunoscută: Calomniaţi, calomniaţi, până la urmă tot rămâne ceva" (Kapferer, 1993, p. 66). 5) reprezentativitatea euristică (judecarea unui fenomen prin similitudine cu alte cazuri cunoscute) se bazează pe faptul că, în general, facem apel la ceea ce cunoaştem, încercând să integrăm un fenomen nou într-o categorie pe care o posedăm deja; acest efect poate crea, prin generalizare, stereotipurile.
Stereotipurile reprezintă şi ele o barieră de comunicare, una importantă de altfel în procesul educaţional; le vom defini drept o reacţie la faptul că este dificil şi, de altfel, neproductiv să tratăm fiecare fenomen pe care-1 întâlnim drept ceva cu totul nou, tendinţa firească fiind de a-1 încadra într-o categorie mai largă, în funcţie de anumite caracteristici pe care le are (este vorba despre procesul de categorisire); „o generalizare despre un grup de oameni care distinge aceşti oameni de alţii" (Myers, 1990, p. 332) sau „tendinţa de a alătura atribute cuiva singur în baza unei categorii în care această persoană a fost plasată" (Hellriegel, Slocum, Woodman, 1992, p. 119).
Practic, acest proces care presupune includerea unei baze informaţionale într-un sistem mai larg, ţinând cont de experienţa noastră, este unul natural şi util în învăţare; totuşi, în anumite momente, atunci când această matrice nu mai este flexibilă, avem de-a face cu un stereotip, fenomen care, departe de a aduce uşurinţă şi eficienţă în comunicare şi în procesul instructiv-educativ ca atare, are tocmai rezultate inverse. Donelson Forsyth spune că, atunci când vorbim despre stereotipurile care apar în cazul grupurilor, avem de-a face cu o consecinţă a legii numerelor mici: „Dacă unii membri ai celuilalt grup se comportă într-un anume fel sau au o anumită caracteristică, apreciem că toţi membrii se comportă la fel sau au acele calităţi" (De Visscher, Neculau, coord., 2001, p. 235).
Goodall Ir. (1990, p. 153) spune că, pentru a obţine informaţii despre ceilalţi, urmărim unul dintre următoarele sensuri de acţiune:1) întărirea stereotipului iniţial; 2) oferirea unui răspuns stimulului, referindu-ne la acesta ca individualitate/specificitate.
Ceea ce se poate observa imediat atunci când ne referim la stereotipuri este activitatea predominant funcţională de emiţător a receptorului; mai precis, acesta capătă unele atribute aparţinând ascultării interactive, dar în sens negativ, „venind în întâmpinarea" emiţătorului -în fapt, punând între el şi acesta un set perceptiv care reflectă şi nu lasă să treacă informaţia. încă o dată remarcăm o constantă a axelor de forţă ce caracterizează comunicarea ca domeniu, şi anume sporita flexibilitate şi complementaritate a graniţelor dintre eficient şi ineficient; astfel, unul şi acelaşi fenomen poate să producă rezultate sensibil diferite, chiar opuse, în funcţie de perspectiva de lucru cu care operăm. Iată de ce propunem drept o tehnică de preîntâmpinare a unei gândiri stereotipe următorul exerciţiu: le vom cere elevilor/studenţilor să analizeze un caz anume, pretabil, spre exemplu, la stereotipuri rasiale, cerându-le să-şi noteze impresiile şi o eventuală reacţie de finalizare a respectivei probleme; apoi, cursanţii vor trebui să desfacă respectiva problemă în părţi cât se poate de mici/atomice şi vor trebui să identifice pe care dintre acestea le-au înţeles similar cu colegii lor, pe care diferit şi să explice de ce.
Vom remarca totuşi că polaritatea concluziilor există şi în cazul stereotipiilor; în această ordine de idei, vom vorbi despre ceea ce literatura de specialitate denumeşte „profeţia autoîmplinită", definită drept tendinţa expectaţiilor noastre de a evoca un comportament care confirmă expectaţiile. William Crano şi Phyllis Mellon (apud Myers, 1990, pp. 124-125) au efectuat un studiu pe 4.300 de şcolari britanici, care a arătat că aşteptările cadrelor didactice sunt cauze ale performanţelor elevilor; astfel, evaluările înalte sunt urmate într-o proporţie mult mai ridicată de performanţă şcolară decât este urmată performanţa şcolară de evaluări înalte. Iată de ce fenomenul profeţiei autoîmplinite, fenomen pe care-1 putem încadra uşor în larga categorie a stereotipiilor, este în fapt un factor şcolar pozitiv.
Baron şi Byrne (1987, pp. 57-59) ne oferă mai multe posibile surse ale construirii stereotipiilor ca bariere într-o comunicare eficientă:
- o primă astfel de sursă poate fi aceea că, de multe ori, avem tendinţa de a ignora situaţia şi de a aprecia acţiunea în sine a unei persoane, fără să o integrăm pe aceasta în contextul care a generat-o; de exemplu, dacă profesorul se întâlneşte cu noi cursanţi şi aceştia par foarte nerăbdători să se termine ora de curs, cadrul didactic poate fi îndemnat să creadă că „nu sunt destul de dornici să înveţe", deşi poate că în sala de clasă este foarte cald sau foarte frig, este aer închis, elevii/studenţii sunt la terminarea programului pe acea zi, urmează o oră la care trebuie să dea lucrare etc.;
- efectul actor-observator presupune că într-un fel apreciem comportamentul altei persoane într-o situaţie (raportând totul direct la persoana în cauză) şi în alt fel acelaşi comportament, în exact aceeaşi situaţie, dacă noi suntem cei ce adoptă respectivul comportament (în al doilea caz facem referire la mediul extern); spre exemplu, atunci când un coleg, cadru didactic, are o oră mai puţin reuşită, tindem să credem că eşecul i se datorează în mare măsură, pe când, dacă acest eveniment ni se întâmplă nouă, probabil vom găsi multe motivaţii exterioare (elevii/studenţii nepregătiţi, lipsa materialului didactic, încărcarea programei etc.);
- prejudecata „ autoservită " presupune că, atunci când primim un feedback favorabil din partea celorlalţi, tindem să legăm acest lucru de cauze interne (ca inteligenţa noastră, buna judecată, atenţia, interesul pentru activitate etc), dar când feedback-ul este nefavorabil, atribuim aceasta unor cauze externe (dificultatea sarcinii, spre exemplu). Problema care se ridică este aceea că, în microgrupurile/echipele didactice, prejudecata „autoservită" poate fi o sursă puternică de conflict interpersonal: astfel, dacă o sarcină este realizată cu succes, fiecare membru îşi va asuma cea mai mare parte din acesta, iar dacă realizarea activităţii eşuează, atunci membrii se vor învinovăţi reciproc. Iată un motiv suficient pentru care, în activitatea instructiv-educativă, cadrul didactic trebuie să dezvolte exerciţii de responsabilizare a membrilor echipei: o astfel de tehnică poate fi listarea înainte de oră, pe tablă (flip-chart), a tuturor elementelor pe care membrii respectivi le aduc echipei (cineva - o stare de bucurie, altcineva - concentrarea etc), astfel încât să conştientizeze plastic că atât succesul, cât şi insuccesul le aparţin în egală măsură.
Referindu-se la totalitatea barierelor care apar în comunicare, Torrington şi Hali (1991, p. 142) ne oferă un util tabel în care identifică cinci astfel de bariere: bariere în trimiterea mesajului, bariere în receptarea acestuia, bariere ale înţelegerii, bariere ale acceptării şi bariere ale acţiunii.
• Barierele în trimiterea mesajului apar, în concepţia celor doi autori, doar la nivelul emiţătorului; ele sunt concretizate în transmiterea unor mesaje neconştientizate ca atare, în existenţa unor informaţii inadecvate în conţinutul mesajului şi în prejudecăţi în ceea ce priveşte mesajul sau în ceea ce-1 priveşte pe receptor;
• Barierele la nivelul receptării aparţin în egală măsură celui care primeşte mesajul şi mediului: în primul caz, avem de-a face cu nevoi, anxietăţi, credinţe, valori, atitudini, opinii, expectaţii, prejudecăţi, nivelul de atenţie oferit stimulului, iar în cel de-al doilea, cu efectul conjugat al altor stimuli existenţi în mediu;
• Barierele de înţelegere se situează atât la nivelul emiţătorului (semantică şi jargon, abilităţi de comunicare, durata comunicării şi canalul acesteia), cât şi la nivelul receptorului (probleme semantice, concentrarea, abilităţile de ascultare, cunoştinţe despre mesaj, prejudecăţi, receptivitatea la ideile noi). După cum putem lesne să observăm, în ceea ce priveşte relevanţa didactică a demersului nostru, aceasta trebuie să se constituie într-o viziune sistemică, deoarece barierele întâlnite la ambii comunicatori se află într-un echilibru al complementarităţii şi trebuie deci să fie dezvoltate modalităţi de soluţionare conjugate;
• Barierele acceptării sunt singurele văzute de cei doi autori ca acţionând la nivelul tuturor indicatorilor implicaţi (emiţător, receptor şi mediu); astfel, dacă la nivelul emiţătorului acestea sunt definite de caracteristicile personale, comportamentele disonante, atitudini şi opinii, credinţe şi valori, la nivelul receptorului sunt atitudinile, opiniile şi prejudecăţile, credinţele şi valorile, receptivitatea la idei noi, structura de referinţă folosită, caracteristicile personale. în sfârşit, la nivelul mediului avem conflictul interpersonal, „ciocnirile" emoţionale, diferenţele de status, referenţialul grupului, experienţe anterioare în interacţiuni similare;
• Barierele acţiunii se constituie, de asemenea, atât la nivelul emiţătorului (unde regăsim memoria şi nivelul acceptării), cât şi la cel al receptorului (memoria şi atenţia, nivelul de acceptare, flexibilitatea pentru schimbarea atitudinilor, comportamentului etc, caracteristicile personale).
Încă o dată, devine evident faptul că sfera de influenţă a determinantelor acţionale se repetă, fiind schimbate doar punctele de vedere ; iată de ce considerăm atât de importantă viziunea dinamică, interacţionistă asupra comunicării.
Steers (1988, pp. 395-399), citându-1 pe Jackson, ne oferă spre reflecţie patru probleme principale care au o incidenţă directă asupra barierelor ce apar în procesul comunicării:
1) problema încrederii sau a lipsei de încredere; când această încredere există, spune Jackson, conţinutul mesajului este comunicat mult mai uşor şi mai liber, iar receptorul este mult mai deschis în perceperea opiniilor emiţătorului;
2) problema dezvoltării interdependenţei persoanelor; scopuri comune şi acorduri în ceea ce priveşte înţelesul realizării acestora. Atunci când persoanele urmăresc sisteme de scopuri şi valori diferite, devine foarte importantă crearea înţelegerii reciproce cu privire la motive şi trebuinţe;
2) problema distribuirii corecte şi echitabile a recompenselor pentru ca persoanele să fie motivate să contribuie major la îndeplinirea obiectivelor respectivului grup (autorul citat spune că nimic nu este mai restrictiv în liberul flux al ideilor şi informaţiilor, de exemplu, decât sentimentul că nu vei obţine credit pe măsura contribuţiei tale la activitatea de grup). Vom adăuga că stabilirea tipului de recompensă trebuie să fie în acord şi cu ceea ce îşi doresc membrii grupului - astfel, dacă recompensăm cu o notă maximă activitatea unui grup de elită ai cărui membri oricum obţin această notă, recompensa în cauză este departe de a deveni motivantă pentru activitatea de grup;
3) problema înţelegerii şi acordului tuturor membrilor privitor la structura grupului ca atare (definită, spre exemplu, de tipul activităţii, modul de acţiune a autorităţii, tipul de grup, tipul interrelaţionărilor şi statusul acestora etc). Necesitatea unui astfel de acord şi a unei astfel de acceptări reprezintă un cadru de acţiune pe care-1 considerăm deosebit de important (şi va suporta o tratare mai largă în capitolele următoare).
Steers apelează în analiza acestor probleme la cercetările lui Guetzokow şi Hali, observând că există cinci astfel de bariere în comunicare: distorsiunea, omisiunea, supraîncărcarea, sincronizarea şi acceptanţa; în cele ce urmează, vom trece în revistă aceste cinci bariere, făcând referire directă la incidenţele lor asupra activităţii educaţionale.
Distorsiunea se referă la faptul că mesajul suferă o alterare, cuprinzând diferenţe de repertoriu între emiţător şi receptor, imprecizia limbajului, interpretarea eronată în receptarea mesajului, necesitatea condensării informaţiilor datorată scopurilor transmiterii, distanţa socială sau barierele de status dintre emiţător şi receptor.
în şcoală, aceste bariere sunt evidente şi, din păcate, destul de des întâlnite; astfel, inexistenţa unui repertoriu comun între profesor şi elev/student duce deseori la perturbarea comunicării. Important pentru noi este modul în care putem lărgi suprafaţa de conexiune între cele două repertorii spre conceptul de repertoriu comun. în ceea ce priveşte imprecizia limbajului şi necesitatea condensării informaţiilor, trebuie să ţinem seama că, în special dacă ne referim la comunicarea didactică, avem de-a face cu programe de studiu supraîncărcate, pasibile de asemenea distorsiuni. Referindu-ne la ultimul indicator, cel privitor la barierele de status dintre agenţii comunicaţionali, putem spune că şi această problemă suferă un impact major în interiorul sistemului de învăţământ unde, mai mult decât în oricare alt sistem, barierele de status sunt deosebit de clare şi inflexibile; desigur că nu sugerăm, spunând acest lucru, că barierele de status ar trebui desfiinţate sau chiar redimensionate (deoarece ele posedă multe atribuţii pozitive, cum ar fi rolul de model pe care profesorul îl poate îndeplini pentru cursanţii săi). Ceea ce ne interesează este scăderea incidenţei negative a tuturor acestor indicatori, lucru care este posibil în cazul metodelor de interacţiune educaţională, când membrii echipei didactice au statut egal (chiar dacă unul dintre ei îndeplineşte rolul de lider, acest rol va fi circular, în sensul că toţi îl vor îndeplini la un moment dat), repertoriul lor este apropiat, imprecizia limbajului poate fi clarificată prin discuţiile de grup etc.
Omisiunea apare atunci când emiţătorul filtrează intenţionat mesajul sau când nu este capabil să cuprindă întregul mesaj, iar atunci când îl va transmite, o va face utilizând informaţii incomplete. Este vorba aici tot de un tip de filtrare (pe care am analizat-o mai devreme, atunci când am vorbit despre mesaj), diferenţa fiind că se axează pe emiţător, şi nu pe receptor. Spre exemplu, un elev/student omite să ne spună, atunci când ne relatează că nu s-a implicat în activitatea de grup pentru ca n-a înţeles sarcina, că, în timpul în care profesorul explica ceea ce aveau de făcut cursanţii, vorbea cu un coleg. Desigur că omisiunile ca bariere ale comunicării eficiente sunt deosebit de frecvente şi de aceea obişnuirea elevilor cu un exerciţiu de tip studiu de caz ar putea să conducă la lărgirea sferei de elemente - pozitive şi negative - de care este nevoie pentru a rezolva corect o problemă.
Supraîncărcarea se referă la faptul că, de multe ori, receptorul trebuie să facă faţă unei abundente informaţionale extreme; acest lucru poate conduce la dezvoltarea unui refuz faţă de activităţile care sunt prevăzute de materia respectivă, la confuzionarea cursanţilor şi la epuizarea fizică şi motivaţională a acestora. Credem că, în aceeaşi ordine de idei - şi respectând principiul complementarităţii la care am făcut referire pe parcursul acestui capitol -, putem să spunem că şi insuficienţa informaţională poate conduce la bariere comunicaţionale şi, în ultimă instanţă, la scăderea eficienţei activităţii instructiv-educative. De aceea, dezvoltarea unui concept de optimum comunicaţional este mai mult decât necesară, iar cuprinderea în această acţiune a barierelor versus elementele ce caracterizează eficienţa procesului de comunicare didactică reprezintă o modalitate de lucru adaptată.
Un alt factor major în caracterizarea eficienţei comunicării îl reprezintă sincronizarea. într-adevăr, atunci când - spre exemplu - vom cere elevilor/studenţilor să desfăşoare o activitate de brainstorming, fără ca aceasta să fie în mod real pregătită (elevii să se fi obişnuit cu metoda respectivă, să posede informaţii despre ceea ce vor urma să discute), este probabil ca succesul activităţii ca atare să fie relativ. Astfel, găsirea timpului potrivit pentru fiecare etapă presupusă de activitatea pe care dorim să o desfăşurăm va conduce la diminuarea unei asemenea bariere în comunicarea profesor-cursant.
La cea de-a cincea barieră, şi anume acceptanfa, am făcut deja referire.
George Gallup (apud Wilcox, Ault, Agee, 1989, pp. 201-202) a completat o listă de determinante situaţionale care acţionează ca bariere în dezvoltarea unui conţinut informaţional nou:
- complexitatea ideii este prima dintre acestea; cu cât mai complexă va fi ideea, cu atât mai puţin vor dori persoanele să o înţeleagă şi să acţioneze pe baza acesteia; de aceea, în şcoală - unde se presupune că ideile complexe reprezintă o pondere însemnată din conţinutul mesajelor -, este util să ţinem întotdeauna cont de principiul didactic al graduării cunoştinţelor şi să încercăm să utilizăm în transmitere materiale auxiliare (grafice, suport audiovizual), pentru a coborî scara de greutate a înţelegerii informaţiei fără să prejudiciem, într-un fel sau altul, conţinutul informaţional propriu-zis;
- diferenţele dintre patternurile uzuale şi cele ale respectivului mesaj, dar şi competiţia dintre ideile răspândite; conform acestei perspective, persoanele acceptă greu idei radical diferite de ceea ce cunosc (deşi putem observa în practica educaţională şi existenţa unui fenomen invers), iar aceste idei noi trebuie să le completeze pe cele care există deja - iată de ce, în şcoală, folosirea experienţei de viaţă a elevilor, mai ales că aceasta este îmbunătăţită de accesul la mijloacele de informare în masă, devine nu doar strict utilă, ci esenţială;
- necesitatea demonstraţiei şi frecvenţa reamintirii sunt, de asemenea, concepte des întâlnite în teoria şi practica educaţională.
O barieră importantă în procesul comunicaţional este evidenţiată şi de conceptul de etică a comunicării. Desigur că este util, înainte de toate, să ne punem o întrebare : în ce măsură putem vorbi despre o etică a comunicării? Şi dacă putem face acest lucru, în ce sens?
Câteva caracteristici sunt directe şi evidente pentru acest demers: (1) integritatea (onestitatea) sursei mesajului; (2) diminuarea defensivităţii unui mesaj specific; (3) preconizarea impactului practic al unui mesaj sau al unui set de mesaje şi (4) împărţirea responsabilităţii legate de comunicare şi de conflict între cei care se află în interacţiune.
Joseph DeVito (1988, p. 12) afirmă că o comunicare neetică este guvernată de obligarea oamenilor (1) să facă alegeri pe care, în mod normal, nu le-ar face şi (2) să nu facă alegeri pe care, în mod normal, le-ar fece.
Un aspect important al eticii comunicării începe o dată cu globalizarea mijloacelor de comunicare. Noile tehnologii pot aduce noi bariere în comunicare ori pot înlesni comunicarea, depinde de unghiul din care vor fi abordate. E.M. Eisenberg şi P. Riley observă impactul tehnologiei asupra comunicării în organizaţii: „Putem să ne aşteptăm ca noile tehnologii de astăzi (groupware şi alte comunicări mediate de computer, realitatea virtuală, biotehnologia, multimedia şi Internetul) să aibă un impact puternic asupra culturii muncii, ca şi predecesoarele lor (telefonul, e-mail-ul şi voice mail-ul). (...) Motivul este atât de important pentru cercetările privind cultura organizaţională care acordă atenţie tehnologiei, întrucât tehnologia joacă un rol-cheie în structurarea unui comportament - asupra patternurilor de interacţiune, de timp şi de spaţiu" (Jablin, Putnam, 2001, p. 315). Spre exemplu, la colucrătorii electronici (care nu ajung să stea efectiv în companie) -, contactul între angajaţi este unul virtual. Se extinde ideea spre birouri virtuale şi echipe de lucru virtuale, când oamenii raportează că sunt la serviciu în momentul intrării în ciberspaţiu. Chiar şi în momentul în care oamenii se află fizic în birourile companiei, ei pot să fie conectaţi şi în alte locuri. în compania de publicitate Chiat Daz, angajaţii folosesc computerul şi telefonul mobil, fiind încurajaţi să lucreze oriunde în companie (nu doar în biroul lor), în dependenţă directă cu nevoile specifice ale proiectului pe care îl derulează.
Trebuie spus că, în demersul didactic de îmbunătăţire a aptitudinilor de comunicare, se cuvine să pornim de la o analiză atentă a tuturor elementelor pe care le-am amintit mai sus; de altfel, putem lesne observa că, în parte, această acţiune este situaţională, în sensul că extinsa posibilitate combinatorică a variabilelor despre care am vorbit deja îngreunează găsirea unui model explicativ în acest sens. Totuşi, considerăm că se desprind câteva linii de forţă pe care le putem puncta astfel:
- în primul rând, eficienţa comunicării poate creşte atunci când mediul comunicaţional este propice; ne referim atât la un mediu fizic, în sensul ergonomiei şcolare, cât şi la un mediu socio-psiho-pedagogic (spre exemplu, dacă un elev/student se va afla într-un grup în care nu se simte bine şi doreşte să fie în alt grup, atmosfera în grupul în care este la momentul acela nu are cum să fie propice eficienţei comunicării). Problema se plasează însă pe un continuum extrem de flexibil, deoarece, dacă luăm exemplul de mai sus şi ne gândim că profesorul doreşte să îmbunătăţească abilităţile competiţionale ale unui elev mai timid, mutându-1 pentru aceasta într-un grup mai dinamic, chiar dacă pentru moment elevul/studentul respectiv nu va avea o dispoziţie comunicaţională prea ridicată, obiectivele pe termen lung ale acestei opţiuni a cadrului didactic pot să fie benefice din punctul de vedere al dezvoltării abilităţilor de comunicare;
- un al doilea indicator devine, astfel, armonizarea scopurilor şi obiectivelor activităţii pe care ne-o propunem la structura comunicaţională prezentă;
activităţile de perfecţionare a deprinderilor de comunicare la nivelul emiţătorului sau receptorului (pe care le vom detalia atunci când vom vorbi despre ascultarea interactivă) reprezintă un alt factor cu sferă de acţiune evidentă. în ceea ce-1 priveşte pe emiţător, elevii/studenţii trebuie obişnuiţi cu anumite aspecte legate de subiectul pe care vor să-1 transmită (în ce măsură acesta întruneşte necesităţile celor care vor recepţiona mesajul, în ce măsură persoana emiţătoare este îndeajuns de motivată şi cunoaşte subiectul, în ce măsură ocazia este potrivită pentru transmiterea acestui tip de mesaj etc).
Punctul nostru de vedere a căutat să surprindă liniile de forţă ale comunicării prin modalităţile în care aceasta se poate situa pe un continuum de la spaţiul barierelor în direcţia elementelor ce privesc eficienţa sa; o astfel de manieră de lucru a presupus inventarierea unor componente ale sistemului de comunicare, a relaţiilor dintre acestea, a efectelor şi tendinţelor de evoluţie, precum şi a cadrelor de restricţionare a demersurilor în direcţia unei comunicări eficiente, elemente care să se constituie într-o dimensiune instrumentală pentru activitatea cadrului didactic la clasă. Nu trebuie însă să uităm că acest fenomen trebuie tratat în perspectiva sa acţională; Steliana Toma precizează că, „fie că a reuşit să rezolve o problemă de tip «abatere», fie una de tip «optimizare», profesorul nu trebuie să neglijeze faptul că, în perioada următoare, se va confrunta şi cu probleme «potenţiale», adică probleme care apar după luarea unei decizii" (Toma, 1994, p. 62).
luni, 8 septembrie 2008
joi, 22 mai 2008
Articol de pe la CNA
DREPTURILE COPILULUI SI PROGRAMELE TV
Protectia copilului prevede legi care numesc clar drepturile acestuia.Si in domeniul audiovizualului minorilor le sunt atribuite reglementari care sa le asigure protectia.Legea este in conformitate cu rglementarile europene in ceea ce priveste audiovizualul si radiodifuziunea.Fiecare articol al legii descrie un tip de abuz sau incalcare in fiecare domeniu al audiovizualului cum ar fi:difuzaea desenelor animate,a filmelor in anumite intervale orare,a materialelor licentioase (imagini violente si vulgare),divulgarea identitatii minorilor fara acordul parintilor,materiale publicitare care le incalca drepturile.Aceste drepturi ale copilului sunt proclamate de Carta Natiunilor Unite si Conventia Europeana a Drepturilor Omului
In urmatoarele randuri voi prezenta decizia CAN in conformitate cu prevederile art. 10alin.(3) lit e) si ale art. 17 alin.(1)lit.d),corroborate cu dispozitiile art. 39 din legea nr. 504/2002, alturi de care voi prezenta sanctionari si sesizari date de CNA posturilor TV si RADIO care au incalcat aceste prevederi.
Protecţia drepturilor minorului
Art. 1. - În sensul prezentei decizii, prin minor se înţelege persoana fizică având vârsta de până la 18 ani.
Art. 2. - Este interzisă prezentarea în programele de ştiri, emisiuni de dezbateri şi reportaje audiovizuale a minorilor în vârstă de până la 14 ani, în situaţia în care aceştia sunt acuzaţi de comiterea unei infracţiuni ori sunt victimele infracţiunilor, cu excepţia răpirii, sau au fost supuşi abuzurilor fizice, psihice ori sexuale.
Art. 3. - Sunt interzise mărturiile sau relatările audiovizuale ale minorilor în vârstă de până la 14 ani, care au asistat la evenimente dramatice petrecute în comunitate sau în familie ori la comiterea unor infracţiuni.
Art. 4. - Este interzisă prezentarea în cadrul unui program audiovizual a minorilor sub 14 ani în reconstituirea unor evenimente dramatice, în special a celor petrecute în familie, sau în reconstituirea unor infracţiuni.
Art. 5. - (1) Minorii cu vârste între 14 şi 16 ani, acuzaţi de comiterea unei infracţiuni, victime ale infracţiunilor sau abuzaţi fizic, psihic ori sexual, pot participa sau pot fi prezentaţi în programele de ştiri, emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) existenţa prealabilă a consimţământului lor;
b) existenţa prealabilă a consimţământului părinţilor sau al reprezentanţilor legali, în formă scrisă;
c) asistarea pe parcursul transmisiei sau înregistrării de către un părinte ori de către reprezentantul legal, respectiv de avocat, în cazul cercetării penale sau al arestării;
d) eliminarea oricăror elemente care ar putea duce la identificarea lor în cazurile în care minorii sunt victimele unor infracţiuni sau ale abuzurilor fizice, psihice ori sexuale.
(2) În cazul minorilor cu vârste între 16 şi 18 ani, acuzaţi de comiterea unei infracţiuni, sunt necesare acordul în scris al acestora şi asistarea de către avocat, în situaţia în care sunt cercetaţi penal, reţinuţi sau arestaţi.
(3) În cazul minorilor cu vârste între 16 şi 18 ani, care sunt victime ori martori la comiterea unor infracţiuni sau care au fost abuzaţi fizic, psihic ori sexual, sunt necesare:
a) acordul scris al acestora;
b) la solicitarea minorilor, eliminarea oricăror elemente care ar putea duce la identificarea lor.
Art. 6. - Este interzisă, în cadrul programelor de ştiri, al dezbaterilor sau al reportajelor, difuzarea de imagini care redau:
a) minori decedaţi ca urmare a infracţiunii de omor, a unui accident auto, a unui accident casnic, minori care s-au sinucis;
b) minori care au decedat în spital;
c) minori în vârstă de până la 14 ani, aflaţi în una dintre următoarele situaţii:
- internaţi în spital pentru intervenţii chirurgicale dificile;
- bolnavi de SIDA;
- bolnavi incurabili;
d) fac excepţie de la prevederile lit. c) intervenţiile chirurgicale cu caracter de excepţie sau în premieră, apelurile umanitare, campaniile cu scop caritabil;
e) minori în vârstă de până la 16 ani, acuzaţi sau reţinuţi pentru practicarea prostituţiei;
f) minori în vârstă de până la 16 ani, aflaţi sub influenţa drogurilor sau a băuturilor alcoolice.
Art. 7. - Este interzisă difuzarea de emisiuni al căror scop principal este exploatarea aspectului fizic al minorelor în vârstă de până la 16 ani sau expunerea acestora în ipostaze nepotrivite vârstei.
Art. 8. - Este interzisă difuzarea emisiunilor în care minorii sunt folosiţi de către părinţi, rude, reprezentanţi legali sau avocaţi în scopul de a obţine avantaje personale sau de a influenţa actul de justiţie.
Art. 9. - Interviurile luate minorilor sub 16 ani trebuie făcute cu grijă, astfel încât să nu fie chestionaţi pentru a li se smulge păreri asupra problemelor intime de familie sau pentru a li se cere opinii în probleme care depăşesc puterea lor de judecată.
Art. 10. - Radiodifuzorii au obligaţia de a lua toate măsurile, astfel încât minorii implicaţi, în orice mod, în emisiuni de radio sau de televiziune să nu fie expuşi nici unui risc fizic, psihic sau moral care ar putea decurge din realizarea respectivelor emisiuni.
Art. 11. - Respectarea prezumţiei de nevinovăţie este obligatorie.
Art. 12. - Este interzisă orice referire peiorativă sau discriminatorie referitoare la originea etnică, naţionalitatea, rasa, religia ori la vreun handicap al minorilor.
Serviciile de programe şi protecţia minorilor
Art. 13. - Producţiile care nu sunt adecvate minorilor nu vor fi transmise în intervalul orar 600-2200.
Art. 14. - Toţi radiodifuzorii au obligaţia să pună la dispoziţie publicului informaţii suficiente, orare de difuzare exacte, recomandări şi avertizări acustice şi vizuale, pentru a permite părinţilor sau reprezentanţilor legali ai minorilor să facă alegerea potrivită, astfel încât programele vizionate sau ascultate în familie ori numai de către minori să nu afecteze dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora; aceleaşi obligaţii sunt valabile şi pentru serviciile de programe destinate exclusiv publicului din România, retransmise de distribuitorii de servicii.
Art. 15. - Sunt interzise în cadrul emisiunilor destinate minorilor fumatul şi consumul băuturilor alcoolice, trivialităţile, limbajul vulgar, aluziile sexuale, ridiculizarea defectelor fizice şi a handicapurilor.
Art. 16. - Sunt interzise, în intervalul orar 600-2200, anunţurile promoţionale pentru programe care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente care pot afecta minorii.
Art. 17. - Este interzisă prezentarea în detaliu, în programele de ştiri, dezbateri sau reportaje audiovizuale, a mijloacelor şi a metodelor de sinucidere.
Art. 18. - În cadrul tuturor serviciilor de programe difuzate în clar sau codat, lungmetrajele cinematografice, filmele concepute pentru televiziune şi orice alte producţii audiovizuale care pot aduce prejudicii minorilor se difuzează, pe toată durata lor, cu un semn de avertizare situat în zona din dreapta-jos a ecranului.
Art. 19. - Criteriile în conformitate cu care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe au drept scop stabilirea unor restricţii în programarea difuzării lor şi totodată atenţionarea publicului asupra efectului pe care producţiile respective îl pot avea asupra minorilor.
Art. 20. - Categoriile în care se încadrează producţiile sunt următoarele:
a) producţii accesibile tuturor categoriilor de public, care se transmit fără restricţii şi fără semne de avertizare;
b) producţii care pot fi vizionate de minorii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul părinţilor (violenţă moderată, limbaj sau expresii vulgare, nuditate nonsexuală, comportamente periculoase sau dăunătoare ce pot fi uşor imitate de copii, consumul de alcool şi fumatul, prezentate ca activităţi plăcute, uzul de arme albe şi de arme de foc);
c) producţii interzise minorilor sub 12 ani (violenţă cu intensitate şi durată medie, scene cu implicaţii sexuale, scene de conflict în familie, acompaniate sau nu de violenţe fizice ori de ameninţări care pot provoca frică şi sentimente de insecuritate, consum de alcool sau de droguri fără evidenţierea consecinţelor nefaste ale acestuia, comportamente şi atitudini antisociale ce pot fi imitate cu uşurinţă, scene de cruzime faţă de oameni sau de animale, uzul nejustificat de arme de foc, scene care sugerează violul, scene de sinucidere sau de spânzurare, dialoguri cu subiect sexual);
d) producţii interzise minorilor sub 16 ani (violenţa fizică sau psihică repetată, nuditate integrală, simularea actului sexual, detalii privind tehnicile criminale, divertismentul pe teme sexuale sau în care se foloseşte limbajul violent ori excesiv de trivial, în special cu conotaţii sexuale, filme horror sau cu un conţinut substanţial de cruzime ori de sadism, uzul excesiv de arme, consum ostentativ şi repetat de alcool şi droguri, emisiuni de divertisment pe teme de sex, scene de viol, filme erotice);
e) producţii interzise minorilor sub 18 ani (filme şi emisiuni pornografice, care prezintă explicit actul sexual, modalităţile de satisfacere a dorinţelor sexuale, violenţa care încurajează plăcerile sadice ori consumul de droguri, filmele, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii şi ţările membre ale Uniunii Europene sunt interzise publicului sub 18 ani).
Art. 21. - Producţiile prevăzute la art. 20 lit. b) nu vor fi difuzate înainte şi imediat după emisiuni destinate copiilor şi vor fi însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, majusculele AP (acord parental) de culoare albă pe fond roşu.
Art. 22. - Producţiile prevăzute la art. 20 lit. c) se difuzează numai după ora 2000 şi vor fi însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, numărul 12 de culoare albă pe fond roşu.
Art. 23. - (1) Producţiile prevăzute la art. 20 lit. d) se difuzează numai după ora 2200 şi vor fi însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, numărul 16 de culoare albă pe fond roşu.
(2) Filmele erotice vor fi difuzate numai după miezul nopţii şi vor fi însoţite de acelaşi semn de avertizare.
Art. 24. - (1) Producţiile prevăzute la art. 20 lit. e) se difuzează astfel:
a) filmele, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii şi în ţările membre ale Uniunii Europene sunt interzise publicului sub 18 ani, pot fi difuzate în cadrul serviciilor de programe ale radiodifuzorilor aflaţi în jurisdicţia României în intervalul orar 000-500;
b) filmele şi emisiunile cu caracter pornografic, producţiile canalelor cu tematică exclusiv sexuală nu vor fi difuzate sau retransmise de radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României;
c) producţiile menţionate la lit. b) pot face parte din serviciile de programe codate oferite de distribuitorii de servicii în pachete opţionale, numai în intervalul orar 000-500;
d) producţiile prevăzute la lit. a) şi b) vor fi difuzate sau retransmise însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, numărul 18 de culoare albă pe fond roşu.
Art. 25. - Difuzarea anunţurilor promoţionale pentru producţiile prevăzute la art. 20 lit. b), c), d) şi la art. 24 lit. a) va conţine semnul de avertizare corespunzător, cu respectarea prevederilor art. 17.
Art. 26. - (1) Publicitatea pentru convorbirile telefonice erotice se difuzează numai între orele 000-500.
(2) Publicitatea directă sau indirectă la publicaţii erotice se difuzează numai în intervalul orar 2200-500.
Art. 27. - (1) Radiodifuzorii au obligaţia de a informa sonor şi vizual publicul, înainte de începerea difuzării, cu privire la conţinutul producţiei sau al emisiunii a cărei vizionare este restricţionată.
(2) Durata anunţului prevăzut la alin. (1) nu va fi mai mică de 10 secunde.
(3) Radiodifuzorii au obligaţia de a promova sonor şi vizual noul sistem de restricţionare, astfel încât acesta să devină cunoscut publicului.
(4) Radiodifuzorii au obligaţia să solicite ca publicarea programelor de radio şi de televiziune să fie însoţită de marcajele prevăzute în prezenta decizie.
Programele de ştiri şi protecţia minorilor
Art. 28. - (1) Programele de ştiri şi de actualităţi se supun cerinţelor de protecţie a minorilor şi vizionării în familie, ceea ce nu restrânge gama subiectelor abordate şi nici nu implică neprezentarea anumitor evenimente înainte de ora 2200.
(2) Sunt obligatorii avertizarea publicului în cazul difuzării unor scene de violenţă şi o atenţie maximă în ceea ce priveşte repetarea şi frecvenţa acestora.
(3) Este interzisă prezentarea de materiale care incită la comiterea de infracţiuni grave.
(4) Secvenţele care prezintă execuţii, oameni ucişi sau voluntari ai morţii, indiferent de motivaţia acestora, se difuzează numai în cazuri temeinic justificate şi în conformitate cu deontologia jurnalistică.
Programele muzicale si protectia copilului
Art.29.- (1) Productiile si videoclipurile musicale bazate violenta fizica ,psihica ori sexuala sau care folosesc un limbaj vulgar ori licentious pot fi difuzate doa cu respectarea criteriilor de clasificare si restrictiilor orare de difuzare.
(2)Este interzisa difuzarea productiilor si a videoclipurilor musicale care incurajeaza consumul de droguri sau care sugereaza ca drogurile ar constitui un mijloc de rezolvare a problemelor de viata.
Art.30.-publicitatea si telesophingul se supun cerintelor si criteriilor de protectie a copiilor.
In urmatoarele randuri se vor regasi exemple concrete care fac referire la articolele de mai sus.
In conformitate cu Art. 2 ,postul de televiziune Realitatea TV a difuzat in editiile de stiri din zilele de 25 si 26 martie 2008,o stire despre o minora care a fost batjocorita de niste eleve de liceu,fiind arsa cu tigara si tunas cu forta .In conditiile in care posturile tv au respomsabilitatea de a asigura in in programele difuzate ,protectia fizica,mentala si morala a copiilor.Postul de televiziune a incalcat mai multe prevederi printer care enumeram:au prezentat imagini si comentarii cu referire la acest subiect fara sa existe acordul scis al parintilor,tot un acord al parintilor era nevoie si pentru punerea la dispozitie de catre Politie a materialelor pentru radiodifuzori,s-au facut comentarii cu privire la viata intima a copilului care ii afecteaza dreptul acestuia la viata private,au modificat declaratiile primate de la directorul scolii cu privire la relatiile de natura sexual ape care minora le-ar fi avut,alta informatie deformata este aceea in care postul de televiziune nu mentioneaza clar unitatea de invatamat in care s-a petrecut incidentul.Postul de televiziune mentionat a fost somat public pentru incalcarea acestor drepturi ale minorei,prin Decizia nr.216 din 27.03.2008.
Aceeasi somatie a fost acordata si postului de televiziune Prima TV,care a incalcat aceleasi drept difuzand stirea respectiva,.decizia de somatie publica este inregistrata cu nr.217 din data de 27.03.2008.
Conform art.27 alineatul (4) postul de televiziune a fost sanctionat cu o soamtie publica deoarece in a prezentat un subiect cu tema sexuala care in conformitate cu prevederile deciziei CNA acestea nu pot fi difuzate inainte de ora 22.00. In ziua de 08.01.2008 in cadrul emisiunii informative “Focus”de la ora 19.30 a fost prezentata o stire in care au fost prezentate imagini cu iubita lui Silvius Prigoana care aparea in ipostaze provocatoare ,fara lenjerie intima,acoperindusi sanii cu mainile sau expunandusi partile intime acoperite de o steluta.Membrii CNA au apreciat ca o astfel de stire ,cu conotstii sexuale,trebuie difuzata cu respectare intevalului orar prevazut de aticolul de lege invocat,adica dupa ora 22.00..Decizia de sanctionare este inregistrata la CNA cu nr.25 din 17.01.2008.
Tot postul de televiziune Prima TV,in cadrul emisiuni Focud din data de
Decizia nr.167 din data de 11.03.2008 se refera la incalcarea criteriilor prevazute de art.16 alieatul (3) si articolul 17.Acestea se refera la incalcarea orelor de difuzare a filmelor interzise copiilor sub 15 ani..In perioada 01-31. ianuarie 2008 pstul de televiziune Kanal D a transmis mai multe filme de lung metraj care au fost diuzate cu un semn de avertizare necorespunzator si la o ora nepotrivita ,in raport de continutul acestora.Anexat acestei decizii se afla tabelul cu filmele care au fost difuzate si intervalul orar.Pentru aceste incalcari postul de televiziune a fost amendat cu suma de 2500 Ron.
Pentu o incalcare asemanatoare postul de televiziune Acasa Tv a fost sanctionat suma cu o somatie publica datorita faptului ca a difuzat serialul “Inima de tigan”,in care au fost prezentate scene cu continut sau conotatii sexuale in care a fost utilizat un limbaj vulgar, in intervalul orar nepotrivit ,respective ora 14.00 fara a fi insotit de semnul de avertizare interzis copiilor sub 12 an, conform prevederilor articolului 20 acest tip de film se difuzeaza numai dupa ora 20.00..Decizia inregistrata de CNA este cu nr.110 din 19.02.2008.
Acelasi tip de incalcare a legislatiei autdiovizualului se poate obserava si in sanctiunea pe care a dato CNA postului de televiziune Prima TV.Post care a incalcat orele de difuzare ale productiilor audiovizule prevazute la articolul18litera d),care se refera la productiile interzise copiilor sub 15 ani,care se difuzeaza numai in intervalul orar 22.00-6.00.Cele 8 productii audiovizuale mentionate intrun tabel anexat deciziei au fost difuzate la ore necorespunzatoare in raport cu continutul acestora(violent,scene cu continut explicit sexual,scene cu oameni care sunt cuprinsi de panica sau amenintati,violent domestica).Drept consecinta s-a constatat nerespectarea masurilor de protectie a copiilor in cadrul serviciului de programe.Postul TV mentionat a fost sanctionat prin decizia cu numarul 210 din 27.03.2008 cu o somatie publica.
Nu numai posturile TV sunt in vizorul CNA –ului ci si posturile de radio.Deoarece si acestea sunt monitorizate ,incalcarile nu ezit sa apara.Prin decizia numarul 28 din data de 17.01.2008 pentru postul Radio Guerrilla Bucuresti observam ca au difuzat o melodie apartinand formatiei de hip hop Parazitii,melodie intitulata “De ziua ta”.Conform legii audiovizualului articolul 39 alineatul (2)si articolului 28 alineatul (1) si articolul 21 continutul melodiei incalca aceste prevederi ale legii audiovizualuluidupa cum urmeaza:materialele care pot afecta dezvoltrea fizica,mentala sau morala al minorilor indiferent de mijloacele tehnice folosite radiodifuzorii trebuie sa s asigure ca minorii nu au acces audio sau video la programele respective;melodiile sau videoclipurile in care se foloseste un limbaj vulgar si licentios si cu conotatii sexuale nu pot fi difuzate in intrvalul orar 06.00-22.00,iar pentru acesta categorie exista o clasificare pe proguri de varsta si ore.Deorece a incalcat aceste prevederi postul radio a fost somat public.Un alt post de radio care a fost sanctionat pentru difuzarea aceleiasi melodii este Kiss FM ,care a incalcat aceleasi prvederi enumerate mai sus,in deciziile de sanctionare se regasesc enumerate si versurile care contin cuvinte vulgare.Decizia est cu numarul 235 din data de 08.04.2008.
Postul de televiziune Kiss TV a fost sanctionat deoarece a difuzat in mai multe randuri un videoclip al unei melodii care prin continut incalca prevederile articolului 39 alineatul(1)articolul 28,alineatul (2) din legea audiovizualului.In melodia difuzata mesajul este unul care face trimitere la consumul de droguri,care este un mijloc de rezolvare a problemelor,un stil de viata lucru care pentru copii si tineri lipsite de repere poate avea consecinte dramatice.Decizia inregistrata la CNA in acesta privinta este cu numarul 57 din 31.012008.
Dupa aceasta incursiune prin incalcarile codului audiovizualului de catre televiziunile si posturile radio din Romania,ajungem la un lucru specific copiilor-desenele animate-.Posturile licentiate care emit acum in Romania incalca cu buna stiinta reglementarile din codul audiovizualului care se refera la protectia copilului,dar nimeni nu ia nici o atitudine in aceasta privinta.In programele de desene animate sunt scene cu manifestari ale violentei fizice si verbale.Intr-un studio realizat de Centrul de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare sunt analizate treptat forme ale violentei fizice(lovituri ,,bataie,ranire,criima,tortura,talharie,etc)si verbal(certuri,injurii,limbaj licentious,calomnie,insulta,argou).Pentru a vedea daca acstea sunt vizionate in raport cufrecventa actelor violente putem deduce influenta acestora asupra telespecatorilor minori.Cel mai prost clasat post de desene anmate din top este Cartoon Network care in decursul zilei insumeaza cele mai multe scene violente (dintre posturile care sunt licentiate in Romania)
Protectia copilului prevede legi care numesc clar drepturile acestuia.Si in domeniul audiovizualului minorilor le sunt atribuite reglementari care sa le asigure protectia.Legea este in conformitate cu rglementarile europene in ceea ce priveste audiovizualul si radiodifuziunea.Fiecare articol al legii descrie un tip de abuz sau incalcare in fiecare domeniu al audiovizualului cum ar fi:difuzaea desenelor animate,a filmelor in anumite intervale orare,a materialelor licentioase (imagini violente si vulgare),divulgarea identitatii minorilor fara acordul parintilor,materiale publicitare care le incalca drepturile.Aceste drepturi ale copilului sunt proclamate de Carta Natiunilor Unite si Conventia Europeana a Drepturilor Omului
In urmatoarele randuri voi prezenta decizia CAN in conformitate cu prevederile art. 10alin.(3) lit e) si ale art. 17 alin.(1)lit.d),corroborate cu dispozitiile art. 39 din legea nr. 504/2002, alturi de care voi prezenta sanctionari si sesizari date de CNA posturilor TV si RADIO care au incalcat aceste prevederi.
Protecţia drepturilor minorului
Art. 1. - În sensul prezentei decizii, prin minor se înţelege persoana fizică având vârsta de până la 18 ani.
Art. 2. - Este interzisă prezentarea în programele de ştiri, emisiuni de dezbateri şi reportaje audiovizuale a minorilor în vârstă de până la 14 ani, în situaţia în care aceştia sunt acuzaţi de comiterea unei infracţiuni ori sunt victimele infracţiunilor, cu excepţia răpirii, sau au fost supuşi abuzurilor fizice, psihice ori sexuale.
Art. 3. - Sunt interzise mărturiile sau relatările audiovizuale ale minorilor în vârstă de până la 14 ani, care au asistat la evenimente dramatice petrecute în comunitate sau în familie ori la comiterea unor infracţiuni.
Art. 4. - Este interzisă prezentarea în cadrul unui program audiovizual a minorilor sub 14 ani în reconstituirea unor evenimente dramatice, în special a celor petrecute în familie, sau în reconstituirea unor infracţiuni.
Art. 5. - (1) Minorii cu vârste între 14 şi 16 ani, acuzaţi de comiterea unei infracţiuni, victime ale infracţiunilor sau abuzaţi fizic, psihic ori sexual, pot participa sau pot fi prezentaţi în programele de ştiri, emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) existenţa prealabilă a consimţământului lor;
b) existenţa prealabilă a consimţământului părinţilor sau al reprezentanţilor legali, în formă scrisă;
c) asistarea pe parcursul transmisiei sau înregistrării de către un părinte ori de către reprezentantul legal, respectiv de avocat, în cazul cercetării penale sau al arestării;
d) eliminarea oricăror elemente care ar putea duce la identificarea lor în cazurile în care minorii sunt victimele unor infracţiuni sau ale abuzurilor fizice, psihice ori sexuale.
(2) În cazul minorilor cu vârste între 16 şi 18 ani, acuzaţi de comiterea unei infracţiuni, sunt necesare acordul în scris al acestora şi asistarea de către avocat, în situaţia în care sunt cercetaţi penal, reţinuţi sau arestaţi.
(3) În cazul minorilor cu vârste între 16 şi 18 ani, care sunt victime ori martori la comiterea unor infracţiuni sau care au fost abuzaţi fizic, psihic ori sexual, sunt necesare:
a) acordul scris al acestora;
b) la solicitarea minorilor, eliminarea oricăror elemente care ar putea duce la identificarea lor.
Art. 6. - Este interzisă, în cadrul programelor de ştiri, al dezbaterilor sau al reportajelor, difuzarea de imagini care redau:
a) minori decedaţi ca urmare a infracţiunii de omor, a unui accident auto, a unui accident casnic, minori care s-au sinucis;
b) minori care au decedat în spital;
c) minori în vârstă de până la 14 ani, aflaţi în una dintre următoarele situaţii:
- internaţi în spital pentru intervenţii chirurgicale dificile;
- bolnavi de SIDA;
- bolnavi incurabili;
d) fac excepţie de la prevederile lit. c) intervenţiile chirurgicale cu caracter de excepţie sau în premieră, apelurile umanitare, campaniile cu scop caritabil;
e) minori în vârstă de până la 16 ani, acuzaţi sau reţinuţi pentru practicarea prostituţiei;
f) minori în vârstă de până la 16 ani, aflaţi sub influenţa drogurilor sau a băuturilor alcoolice.
Art. 7. - Este interzisă difuzarea de emisiuni al căror scop principal este exploatarea aspectului fizic al minorelor în vârstă de până la 16 ani sau expunerea acestora în ipostaze nepotrivite vârstei.
Art. 8. - Este interzisă difuzarea emisiunilor în care minorii sunt folosiţi de către părinţi, rude, reprezentanţi legali sau avocaţi în scopul de a obţine avantaje personale sau de a influenţa actul de justiţie.
Art. 9. - Interviurile luate minorilor sub 16 ani trebuie făcute cu grijă, astfel încât să nu fie chestionaţi pentru a li se smulge păreri asupra problemelor intime de familie sau pentru a li se cere opinii în probleme care depăşesc puterea lor de judecată.
Art. 10. - Radiodifuzorii au obligaţia de a lua toate măsurile, astfel încât minorii implicaţi, în orice mod, în emisiuni de radio sau de televiziune să nu fie expuşi nici unui risc fizic, psihic sau moral care ar putea decurge din realizarea respectivelor emisiuni.
Art. 11. - Respectarea prezumţiei de nevinovăţie este obligatorie.
Art. 12. - Este interzisă orice referire peiorativă sau discriminatorie referitoare la originea etnică, naţionalitatea, rasa, religia ori la vreun handicap al minorilor.
Serviciile de programe şi protecţia minorilor
Art. 13. - Producţiile care nu sunt adecvate minorilor nu vor fi transmise în intervalul orar 600-2200.
Art. 14. - Toţi radiodifuzorii au obligaţia să pună la dispoziţie publicului informaţii suficiente, orare de difuzare exacte, recomandări şi avertizări acustice şi vizuale, pentru a permite părinţilor sau reprezentanţilor legali ai minorilor să facă alegerea potrivită, astfel încât programele vizionate sau ascultate în familie ori numai de către minori să nu afecteze dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora; aceleaşi obligaţii sunt valabile şi pentru serviciile de programe destinate exclusiv publicului din România, retransmise de distribuitorii de servicii.
Art. 15. - Sunt interzise în cadrul emisiunilor destinate minorilor fumatul şi consumul băuturilor alcoolice, trivialităţile, limbajul vulgar, aluziile sexuale, ridiculizarea defectelor fizice şi a handicapurilor.
Art. 16. - Sunt interzise, în intervalul orar 600-2200, anunţurile promoţionale pentru programe care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente care pot afecta minorii.
Art. 17. - Este interzisă prezentarea în detaliu, în programele de ştiri, dezbateri sau reportaje audiovizuale, a mijloacelor şi a metodelor de sinucidere.
Art. 18. - În cadrul tuturor serviciilor de programe difuzate în clar sau codat, lungmetrajele cinematografice, filmele concepute pentru televiziune şi orice alte producţii audiovizuale care pot aduce prejudicii minorilor se difuzează, pe toată durata lor, cu un semn de avertizare situat în zona din dreapta-jos a ecranului.
Art. 19. - Criteriile în conformitate cu care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe au drept scop stabilirea unor restricţii în programarea difuzării lor şi totodată atenţionarea publicului asupra efectului pe care producţiile respective îl pot avea asupra minorilor.
Art. 20. - Categoriile în care se încadrează producţiile sunt următoarele:
a) producţii accesibile tuturor categoriilor de public, care se transmit fără restricţii şi fără semne de avertizare;
b) producţii care pot fi vizionate de minorii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul părinţilor (violenţă moderată, limbaj sau expresii vulgare, nuditate nonsexuală, comportamente periculoase sau dăunătoare ce pot fi uşor imitate de copii, consumul de alcool şi fumatul, prezentate ca activităţi plăcute, uzul de arme albe şi de arme de foc);
c) producţii interzise minorilor sub 12 ani (violenţă cu intensitate şi durată medie, scene cu implicaţii sexuale, scene de conflict în familie, acompaniate sau nu de violenţe fizice ori de ameninţări care pot provoca frică şi sentimente de insecuritate, consum de alcool sau de droguri fără evidenţierea consecinţelor nefaste ale acestuia, comportamente şi atitudini antisociale ce pot fi imitate cu uşurinţă, scene de cruzime faţă de oameni sau de animale, uzul nejustificat de arme de foc, scene care sugerează violul, scene de sinucidere sau de spânzurare, dialoguri cu subiect sexual);
d) producţii interzise minorilor sub 16 ani (violenţa fizică sau psihică repetată, nuditate integrală, simularea actului sexual, detalii privind tehnicile criminale, divertismentul pe teme sexuale sau în care se foloseşte limbajul violent ori excesiv de trivial, în special cu conotaţii sexuale, filme horror sau cu un conţinut substanţial de cruzime ori de sadism, uzul excesiv de arme, consum ostentativ şi repetat de alcool şi droguri, emisiuni de divertisment pe teme de sex, scene de viol, filme erotice);
e) producţii interzise minorilor sub 18 ani (filme şi emisiuni pornografice, care prezintă explicit actul sexual, modalităţile de satisfacere a dorinţelor sexuale, violenţa care încurajează plăcerile sadice ori consumul de droguri, filmele, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii şi ţările membre ale Uniunii Europene sunt interzise publicului sub 18 ani).
Art. 21. - Producţiile prevăzute la art. 20 lit. b) nu vor fi difuzate înainte şi imediat după emisiuni destinate copiilor şi vor fi însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, majusculele AP (acord parental) de culoare albă pe fond roşu.
Art. 22. - Producţiile prevăzute la art. 20 lit. c) se difuzează numai după ora 2000 şi vor fi însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, numărul 12 de culoare albă pe fond roşu.
Art. 23. - (1) Producţiile prevăzute la art. 20 lit. d) se difuzează numai după ora 2200 şi vor fi însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, numărul 16 de culoare albă pe fond roşu.
(2) Filmele erotice vor fi difuzate numai după miezul nopţii şi vor fi însoţite de acelaşi semn de avertizare.
Art. 24. - (1) Producţiile prevăzute la art. 20 lit. e) se difuzează astfel:
a) filmele, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii şi în ţările membre ale Uniunii Europene sunt interzise publicului sub 18 ani, pot fi difuzate în cadrul serviciilor de programe ale radiodifuzorilor aflaţi în jurisdicţia României în intervalul orar 000-500;
b) filmele şi emisiunile cu caracter pornografic, producţiile canalelor cu tematică exclusiv sexuală nu vor fi difuzate sau retransmise de radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României;
c) producţiile menţionate la lit. b) pot face parte din serviciile de programe codate oferite de distribuitorii de servicii în pachete opţionale, numai în intervalul orar 000-500;
d) producţiile prevăzute la lit. a) şi b) vor fi difuzate sau retransmise însoţite de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, numărul 18 de culoare albă pe fond roşu.
Art. 25. - Difuzarea anunţurilor promoţionale pentru producţiile prevăzute la art. 20 lit. b), c), d) şi la art. 24 lit. a) va conţine semnul de avertizare corespunzător, cu respectarea prevederilor art. 17.
Art. 26. - (1) Publicitatea pentru convorbirile telefonice erotice se difuzează numai între orele 000-500.
(2) Publicitatea directă sau indirectă la publicaţii erotice se difuzează numai în intervalul orar 2200-500.
Art. 27. - (1) Radiodifuzorii au obligaţia de a informa sonor şi vizual publicul, înainte de începerea difuzării, cu privire la conţinutul producţiei sau al emisiunii a cărei vizionare este restricţionată.
(2) Durata anunţului prevăzut la alin. (1) nu va fi mai mică de 10 secunde.
(3) Radiodifuzorii au obligaţia de a promova sonor şi vizual noul sistem de restricţionare, astfel încât acesta să devină cunoscut publicului.
(4) Radiodifuzorii au obligaţia să solicite ca publicarea programelor de radio şi de televiziune să fie însoţită de marcajele prevăzute în prezenta decizie.
Programele de ştiri şi protecţia minorilor
Art. 28. - (1) Programele de ştiri şi de actualităţi se supun cerinţelor de protecţie a minorilor şi vizionării în familie, ceea ce nu restrânge gama subiectelor abordate şi nici nu implică neprezentarea anumitor evenimente înainte de ora 2200.
(2) Sunt obligatorii avertizarea publicului în cazul difuzării unor scene de violenţă şi o atenţie maximă în ceea ce priveşte repetarea şi frecvenţa acestora.
(3) Este interzisă prezentarea de materiale care incită la comiterea de infracţiuni grave.
(4) Secvenţele care prezintă execuţii, oameni ucişi sau voluntari ai morţii, indiferent de motivaţia acestora, se difuzează numai în cazuri temeinic justificate şi în conformitate cu deontologia jurnalistică.
Programele muzicale si protectia copilului
Art.29.- (1) Productiile si videoclipurile musicale bazate violenta fizica ,psihica ori sexuala sau care folosesc un limbaj vulgar ori licentious pot fi difuzate doa cu respectarea criteriilor de clasificare si restrictiilor orare de difuzare.
(2)Este interzisa difuzarea productiilor si a videoclipurilor musicale care incurajeaza consumul de droguri sau care sugereaza ca drogurile ar constitui un mijloc de rezolvare a problemelor de viata.
Art.30.-publicitatea si telesophingul se supun cerintelor si criteriilor de protectie a copiilor.
In urmatoarele randuri se vor regasi exemple concrete care fac referire la articolele de mai sus.
In conformitate cu Art. 2 ,postul de televiziune Realitatea TV a difuzat in editiile de stiri din zilele de 25 si 26 martie 2008,o stire despre o minora care a fost batjocorita de niste eleve de liceu,fiind arsa cu tigara si tunas cu forta .In conditiile in care posturile tv au respomsabilitatea de a asigura in in programele difuzate ,protectia fizica,mentala si morala a copiilor.Postul de televiziune a incalcat mai multe prevederi printer care enumeram:au prezentat imagini si comentarii cu referire la acest subiect fara sa existe acordul scis al parintilor,tot un acord al parintilor era nevoie si pentru punerea la dispozitie de catre Politie a materialelor pentru radiodifuzori,s-au facut comentarii cu privire la viata intima a copilului care ii afecteaza dreptul acestuia la viata private,au modificat declaratiile primate de la directorul scolii cu privire la relatiile de natura sexual ape care minora le-ar fi avut,alta informatie deformata este aceea in care postul de televiziune nu mentioneaza clar unitatea de invatamat in care s-a petrecut incidentul.Postul de televiziune mentionat a fost somat public pentru incalcarea acestor drepturi ale minorei,prin Decizia nr.216 din 27.03.2008.
Aceeasi somatie a fost acordata si postului de televiziune Prima TV,care a incalcat aceleasi drept difuzand stirea respectiva,.decizia de somatie publica este inregistrata cu nr.217 din data de 27.03.2008.
Conform art.27 alineatul (4) postul de televiziune a fost sanctionat cu o soamtie publica deoarece in a prezentat un subiect cu tema sexuala care in conformitate cu prevederile deciziei CNA acestea nu pot fi difuzate inainte de ora 22.00. In ziua de 08.01.2008 in cadrul emisiunii informative “Focus”de la ora 19.30 a fost prezentata o stire in care au fost prezentate imagini cu iubita lui Silvius Prigoana care aparea in ipostaze provocatoare ,fara lenjerie intima,acoperindusi sanii cu mainile sau expunandusi partile intime acoperite de o steluta.Membrii CNA au apreciat ca o astfel de stire ,cu conotstii sexuale,trebuie difuzata cu respectare intevalului orar prevazut de aticolul de lege invocat,adica dupa ora 22.00..Decizia de sanctionare este inregistrata la CNA cu nr.25 din 17.01.2008.
Tot postul de televiziune Prima TV,in cadrul emisiuni Focud din data de
Decizia nr.167 din data de 11.03.2008 se refera la incalcarea criteriilor prevazute de art.16 alieatul (3) si articolul 17.Acestea se refera la incalcarea orelor de difuzare a filmelor interzise copiilor sub 15 ani..In perioada 01-31. ianuarie 2008 pstul de televiziune Kanal D a transmis mai multe filme de lung metraj care au fost diuzate cu un semn de avertizare necorespunzator si la o ora nepotrivita ,in raport de continutul acestora.Anexat acestei decizii se afla tabelul cu filmele care au fost difuzate si intervalul orar.Pentru aceste incalcari postul de televiziune a fost amendat cu suma de 2500 Ron.
Pentu o incalcare asemanatoare postul de televiziune Acasa Tv a fost sanctionat suma cu o somatie publica datorita faptului ca a difuzat serialul “Inima de tigan”,in care au fost prezentate scene cu continut sau conotatii sexuale in care a fost utilizat un limbaj vulgar, in intervalul orar nepotrivit ,respective ora 14.00 fara a fi insotit de semnul de avertizare interzis copiilor sub 12 an, conform prevederilor articolului 20 acest tip de film se difuzeaza numai dupa ora 20.00..Decizia inregistrata de CNA este cu nr.110 din 19.02.2008.
Acelasi tip de incalcare a legislatiei autdiovizualului se poate obserava si in sanctiunea pe care a dato CNA postului de televiziune Prima TV.Post care a incalcat orele de difuzare ale productiilor audiovizule prevazute la articolul18litera d),care se refera la productiile interzise copiilor sub 15 ani,care se difuzeaza numai in intervalul orar 22.00-6.00.Cele 8 productii audiovizuale mentionate intrun tabel anexat deciziei au fost difuzate la ore necorespunzatoare in raport cu continutul acestora(violent,scene cu continut explicit sexual,scene cu oameni care sunt cuprinsi de panica sau amenintati,violent domestica).Drept consecinta s-a constatat nerespectarea masurilor de protectie a copiilor in cadrul serviciului de programe.Postul TV mentionat a fost sanctionat prin decizia cu numarul 210 din 27.03.2008 cu o somatie publica.
Nu numai posturile TV sunt in vizorul CNA –ului ci si posturile de radio.Deoarece si acestea sunt monitorizate ,incalcarile nu ezit sa apara.Prin decizia numarul 28 din data de 17.01.2008 pentru postul Radio Guerrilla Bucuresti observam ca au difuzat o melodie apartinand formatiei de hip hop Parazitii,melodie intitulata “De ziua ta”.Conform legii audiovizualului articolul 39 alineatul (2)si articolului 28 alineatul (1) si articolul 21 continutul melodiei incalca aceste prevederi ale legii audiovizualuluidupa cum urmeaza:materialele care pot afecta dezvoltrea fizica,mentala sau morala al minorilor indiferent de mijloacele tehnice folosite radiodifuzorii trebuie sa s asigure ca minorii nu au acces audio sau video la programele respective;melodiile sau videoclipurile in care se foloseste un limbaj vulgar si licentios si cu conotatii sexuale nu pot fi difuzate in intrvalul orar 06.00-22.00,iar pentru acesta categorie exista o clasificare pe proguri de varsta si ore.Deorece a incalcat aceste prevederi postul radio a fost somat public.Un alt post de radio care a fost sanctionat pentru difuzarea aceleiasi melodii este Kiss FM ,care a incalcat aceleasi prvederi enumerate mai sus,in deciziile de sanctionare se regasesc enumerate si versurile care contin cuvinte vulgare.Decizia est cu numarul 235 din data de 08.04.2008.
Postul de televiziune Kiss TV a fost sanctionat deoarece a difuzat in mai multe randuri un videoclip al unei melodii care prin continut incalca prevederile articolului 39 alineatul(1)articolul 28,alineatul (2) din legea audiovizualului.In melodia difuzata mesajul este unul care face trimitere la consumul de droguri,care este un mijloc de rezolvare a problemelor,un stil de viata lucru care pentru copii si tineri lipsite de repere poate avea consecinte dramatice.Decizia inregistrata la CNA in acesta privinta este cu numarul 57 din 31.012008.
Dupa aceasta incursiune prin incalcarile codului audiovizualului de catre televiziunile si posturile radio din Romania,ajungem la un lucru specific copiilor-desenele animate-.Posturile licentiate care emit acum in Romania incalca cu buna stiinta reglementarile din codul audiovizualului care se refera la protectia copilului,dar nimeni nu ia nici o atitudine in aceasta privinta.In programele de desene animate sunt scene cu manifestari ale violentei fizice si verbale.Intr-un studio realizat de Centrul de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare sunt analizate treptat forme ale violentei fizice(lovituri ,,bataie,ranire,criima,tortura,talharie,etc)si verbal(certuri,injurii,limbaj licentious,calomnie,insulta,argou).Pentru a vedea daca acstea sunt vizionate in raport cufrecventa actelor violente putem deduce influenta acestora asupra telespecatorilor minori.Cel mai prost clasat post de desene anmate din top este Cartoon Network care in decursul zilei insumeaza cele mai multe scene violente (dintre posturile care sunt licentiate in Romania)
joi, 8 mai 2008
Eseu Istoria Sociologiei Romanesti
Rolul lui H.H. Stahl in Scoala Sociologica de la Bucuresti a lui Dimitrie Gusti
“Regula cea mare de la cere nu tebuie sa se abata cercetatorul comunitatilor rurale,sociologul in general este aceea a respectului,,mai mult decat atat,a iubirii pentru cei pe care-i cerceteaza”(H.H. Stahl,1934,p. 10).Prin acesta scurta fraza sociologul H.H. Stahl mentioneaza o lectie de viata pe care o impartaseste studentilor sai. In urmatoarele randuri voi prezenta rolul unui mare sociolog si anume H.H. Stahl,pe care l-a avut in cadrul Scolii Sociologice de la Bucuresti,ce a adus el nou in domeniu cunosterii satului romanesc in principal a comunitatilor rurale. Contributia cercetatorului si profesorului Stahl in cadrul scolii de la Bucuresti este strans legata de cunosterea comunitatilor rurale romanesti.Aceasta contributie a fost rodul unui studiu realizat timp de circa jumatate de secol.
Dupa primul razboi mondial ,dupa ce Romania a fost intregita au inceput sa se faca cercetari in domeniul sociologiei rurale ,in diferite sate ale Romaniei.Intre anii 1925 si 1936 s-au facut campanii monografice la care au luat parte atat studenti cat si echipe de specialisti din diverse ramuri ale stiintelor sociale.Astfel Dimitrie Gusti a infiintat Scoala sociologica de la Bucurest,ale carei studii si cercetari vizeaza studiile monografice.Rezultatele cercetarilor realizate de cei de Scoala sociologica erau publicate in revistele:Sociologie Romaneasca si Arhiva pentru stiinta si reforma sociala..Scoala lui Dimitrie Gusti a cunoscut o perioada de glorie fiind singura miscare stiintifica care a avut un asemenea impact in perioada interbelica.Aceasta miscare stiintifica a avut parte si de recunostere international datorita rezultatelor obtinute de Gusti si elevii sai lucru evidentiat de faptul ca la Bucuresti urma sa aiba loc Congresul mondial de sociologie in anul 1939,insa acesta s-a amanat din cauza situatiei politice cu care se confrunta intreaaga lume si anume razboiul mondial.Dupa razboi regimul comunist considera sociologia o stiinta burgheza si a fost interzisa.
Intreaga activitatatea pe care a avuto autorul in cadrul Scolii de la Bucuresti a fost coordonata de profesorul sau Dimitrie Gusti,alaturi de care cariera sa a cunoscut multe urcusuri.Un merit aparte il are Stahl alaturi de Gusti si de Victor Popa cdeoarece au infiintat in anul 1936 Muzeul Satului.Vastele cercetari care au dus la colectarea unui numar mare de informatii despre viata,traditie,functionarea satelor romanesti la care a luat parte si Stahl au fost adunate si ingradite pe o suprafta terestra dar cu o valoare nationala neinsemnata si anume Muzeul Satului .
Voi face o scurta trecere in revista a contributiei stiintifice a profesorului Stahl la cunosterea comunitatilor rurale romanesti deoarece contributia sa in cadrul Scolii de la Bucuresti a fost studierea acestui domeniu-monografia.El are un rol exemplar la explicarea :”genezei si functionarii comunitatilor agrare sedentare,specificului satului romanesc devalmas,existentei tipului de oranduire tributala in Romania ,functionarii teoriei obstei pe baza traditiei difuze”(Maria Larionescu,1996,p. 65). Campaniile monografice au avut loc in fiecare an in cate un sat diferit,campania din anul 1927 a avut loc in satul Nerej din judetul Vrancea,sat care se regaseste si in numele unei lucrari importante a autorului “Nerej- un village d’une region arachaique” publicat in trei volume.In urma acestor campanii au fost elaborate toate teoriile emise de membrii Scolii lui Gusti.
In randurile de mai sus am mentionat termenul de “devalmas” termen folosit de catre H.H. Stahl in sociologia organizatiilor stravechi de viata sateasca,termenul reprezinta o structura de organizare comunitatra a unor sate libere(de razesi)care stapaneau in comun pamanturile,padurile,etc.(Dictionar de sociologie online).El a folosit si definit pentru prima oara acest termen,inca o dovada a contributiei sale stiintifice in cadrul Scolii de la Bucuresti.
Contributia in cadrul Scoalii lui Gusti este importanta si pentru istoria sociala.El incearca sa explice mecanismul de formare si functionare a comunitatilor agrare.Orice nou studiu pleaca de la crecetarile care s-au facut pana la acea data,Stahl reconstruieste trecutul din prisma prezentului,Rezultatele obtinute nu sunt interpreetate doar din perspectiva timpului prezent ci au radacini puternice in trecut,el numeste aceata modalitate “analiza monografic-genetica”(H.H.Stahl,1963) .In aceasta privinta Stahl formuleaza ipoteze cum ca comunitatile agrare descend din comunismul primitiv,aceste teorii nu au fost respinse de specialisti si chiar raman actuale.”Indicatorii sau dimensiunile de baza interne”cum le numeste Stahl sunt definite concret si anlizate aparte pentru o buna intelegere a lor..
Profesorul H.H. Stahl a avut o contriubutie insemnata inca de la redactarea volumului “Tehnica monografiei sociologice “ iar prin cercetarile pe care le desfasoara in mai multe sate ajuta la formularea de modele de evolutie a ruralitatii razesti de tip arhaic ceea ce numeste el-sat devalmas-. Da aceasta denumire care reprezinta un total de categorii de sate ipotetic existente in functie de zona geografica si resursele naturale care se ragasesc in zona,dar si dupa alte criterii.
Nu omit contributia pe care a avuto la argumentarea tipului de oranduire tributala in Romania mai exact modurile de productie si modurile de exploatare a satelor devalmase romanesti.Traditia transmiterii bunurilor spirituale fie ea scrisa sau transmisa prin viu grai presupune un mecanism aparte de transmitere.,astfel s-a nascut ideea teoriei obstei pe baza de traditii difuze elaborate de Stahl.Procesul de tranmitere presupune mai multe etape care sunt atent urmarite si explicate.Conculzia elaborata in aceasta ipoteza este ca “obstea pe baza de traditie difuza”reprezinta un mecanism social prin care viata culturala dainuie si se dezvolta in mediile rurale(Maria Larionescu,1996,p. 74).
Ca si Shakespeare Dimitrie Gusti se intreba la vremea aceea daca “sociologia va fi monografica sau nu va fi”(D. Gusti,1940),cu ajutorul asistentului sau Stahl au reusit sa ne demonstreze ca singura cale de cercetare a unitatii sociale a satului din Romania este reprezentata de metoda utilizata de ei pentru prima oara -monografia sociala-..El ii indeamna pe toti cei care doresc sa urmeze exemplul Scolii de la Bucuresti sa caute mai inainte sa cunoasca aprofundat problemele sociale actuale existente.Numai o cunoastere concreta poate duce la incheierea cu succes a unei campanii de asemenea fel,alt fel vor ajunge la concluzia ca timpul a fost irosit fara folos.Satele pilot care urmeaza sa faca parte din cercetare trebuie sa reprezinte dupa parerea lui Stahl”una din problemele cheie ale lumii noastre”.Daca ar fi sa corelam acete teorii cu anii 2000 si prezent am gasi probleme importante cum ar fi cicatrizarea fenomenului de transmitere a bunurilor spirituale si obieiurilor specifice anumitor zone rurale care tind spre urbanism si evolutia inversa a satelor uitate de lume unde agricultura si cresterea animalelor a ramas la stadiul de arhaic fara a evolua tehnologia cresterii animalelor si dezvoltarea agriculturii.
In mare parte cele trei volume aparute care strang toate notitele adunate in campanile monografice i se datoreaza lui Stahl,care nu numai ca a coordonat echipele de cercetatori dar a si tradus cele trei volume in limba franceza,deschizand astfel o poarta spre cunosterea internationala a studiului respectiv a sociologiei romanesti.
In cateva randuri am adus in discutie importanat pe care a avuto H.H. Stahl in cadrul Scolii de la Bucuresti si explicit in istoria sociologica romaneasca.Participarea la campanile monografice,elaborarea teoriilor de cunoastere a comunitatilor rurale,traducerea studiilor monografice in limba franceza,participarea la infiintarea Muzeului Satului,desfasurarea activitarii de profesor la catedra de Sociologie ,Etica si Polemica a Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti,sunt cateva din contributiile lui Stahl in cadrul Scolii Sociologice de la Bucuresti,ceea ce face ca numele sau sa ii ramana in istorie.
Intro scurta fraza H.H. Stahl vorbeste scoala sociologica romaneasc”este cea dintai scoala de sociologie care a afirmat ca sociologia este o sinteza a tuturor disciplinelor particulare ,deci ca sociologia este prin menirea ei interdisciplinara si este prima care nu numai ca a afirmat acest lucru,ci a si realizat cele dintai echipe de cercetare interdisciplinara la teren”(Sociologie Romaneasca,nr.5,1992,p. 533-543-in interviul acordat la implinirea varstei de 80 de ani)
Bibliografie
1.Dictionar de sociologie online: http://www.dictsociologie.netfirms.com/
2.Maria Larionescu,Scoala sociologica de la Bucuresti-Traditie si actualitate-,1996,Ed. Universitate Bucuresti
3.Dimitrie Gusti,Indrumari pentru monografiile sociologice,1940
4.Revista Sociologie Romaneasca,1992,Nr.5
.
“Regula cea mare de la cere nu tebuie sa se abata cercetatorul comunitatilor rurale,sociologul in general este aceea a respectului,,mai mult decat atat,a iubirii pentru cei pe care-i cerceteaza”(H.H. Stahl,1934,p. 10).Prin acesta scurta fraza sociologul H.H. Stahl mentioneaza o lectie de viata pe care o impartaseste studentilor sai. In urmatoarele randuri voi prezenta rolul unui mare sociolog si anume H.H. Stahl,pe care l-a avut in cadrul Scolii Sociologice de la Bucuresti,ce a adus el nou in domeniu cunosterii satului romanesc in principal a comunitatilor rurale. Contributia cercetatorului si profesorului Stahl in cadrul scolii de la Bucuresti este strans legata de cunosterea comunitatilor rurale romanesti.Aceasta contributie a fost rodul unui studiu realizat timp de circa jumatate de secol.
Dupa primul razboi mondial ,dupa ce Romania a fost intregita au inceput sa se faca cercetari in domeniul sociologiei rurale ,in diferite sate ale Romaniei.Intre anii 1925 si 1936 s-au facut campanii monografice la care au luat parte atat studenti cat si echipe de specialisti din diverse ramuri ale stiintelor sociale.Astfel Dimitrie Gusti a infiintat Scoala sociologica de la Bucurest,ale carei studii si cercetari vizeaza studiile monografice.Rezultatele cercetarilor realizate de cei de Scoala sociologica erau publicate in revistele:Sociologie Romaneasca si Arhiva pentru stiinta si reforma sociala..Scoala lui Dimitrie Gusti a cunoscut o perioada de glorie fiind singura miscare stiintifica care a avut un asemenea impact in perioada interbelica.Aceasta miscare stiintifica a avut parte si de recunostere international datorita rezultatelor obtinute de Gusti si elevii sai lucru evidentiat de faptul ca la Bucuresti urma sa aiba loc Congresul mondial de sociologie in anul 1939,insa acesta s-a amanat din cauza situatiei politice cu care se confrunta intreaaga lume si anume razboiul mondial.Dupa razboi regimul comunist considera sociologia o stiinta burgheza si a fost interzisa.
Intreaga activitatatea pe care a avuto autorul in cadrul Scolii de la Bucuresti a fost coordonata de profesorul sau Dimitrie Gusti,alaturi de care cariera sa a cunoscut multe urcusuri.Un merit aparte il are Stahl alaturi de Gusti si de Victor Popa cdeoarece au infiintat in anul 1936 Muzeul Satului.Vastele cercetari care au dus la colectarea unui numar mare de informatii despre viata,traditie,functionarea satelor romanesti la care a luat parte si Stahl au fost adunate si ingradite pe o suprafta terestra dar cu o valoare nationala neinsemnata si anume Muzeul Satului .
Voi face o scurta trecere in revista a contributiei stiintifice a profesorului Stahl la cunosterea comunitatilor rurale romanesti deoarece contributia sa in cadrul Scolii de la Bucuresti a fost studierea acestui domeniu-monografia.El are un rol exemplar la explicarea :”genezei si functionarii comunitatilor agrare sedentare,specificului satului romanesc devalmas,existentei tipului de oranduire tributala in Romania ,functionarii teoriei obstei pe baza traditiei difuze”(Maria Larionescu,1996,p. 65). Campaniile monografice au avut loc in fiecare an in cate un sat diferit,campania din anul 1927 a avut loc in satul Nerej din judetul Vrancea,sat care se regaseste si in numele unei lucrari importante a autorului “Nerej- un village d’une region arachaique” publicat in trei volume.In urma acestor campanii au fost elaborate toate teoriile emise de membrii Scolii lui Gusti.
In randurile de mai sus am mentionat termenul de “devalmas” termen folosit de catre H.H. Stahl in sociologia organizatiilor stravechi de viata sateasca,termenul reprezinta o structura de organizare comunitatra a unor sate libere(de razesi)care stapaneau in comun pamanturile,padurile,etc.(Dictionar de sociologie online).El a folosit si definit pentru prima oara acest termen,inca o dovada a contributiei sale stiintifice in cadrul Scolii de la Bucuresti.
Contributia in cadrul Scoalii lui Gusti este importanta si pentru istoria sociala.El incearca sa explice mecanismul de formare si functionare a comunitatilor agrare.Orice nou studiu pleaca de la crecetarile care s-au facut pana la acea data,Stahl reconstruieste trecutul din prisma prezentului,Rezultatele obtinute nu sunt interpreetate doar din perspectiva timpului prezent ci au radacini puternice in trecut,el numeste aceata modalitate “analiza monografic-genetica”(H.H.Stahl,1963) .In aceasta privinta Stahl formuleaza ipoteze cum ca comunitatile agrare descend din comunismul primitiv,aceste teorii nu au fost respinse de specialisti si chiar raman actuale.”Indicatorii sau dimensiunile de baza interne”cum le numeste Stahl sunt definite concret si anlizate aparte pentru o buna intelegere a lor..
Profesorul H.H. Stahl a avut o contriubutie insemnata inca de la redactarea volumului “Tehnica monografiei sociologice “ iar prin cercetarile pe care le desfasoara in mai multe sate ajuta la formularea de modele de evolutie a ruralitatii razesti de tip arhaic ceea ce numeste el-sat devalmas-. Da aceasta denumire care reprezinta un total de categorii de sate ipotetic existente in functie de zona geografica si resursele naturale care se ragasesc in zona,dar si dupa alte criterii.
Nu omit contributia pe care a avuto la argumentarea tipului de oranduire tributala in Romania mai exact modurile de productie si modurile de exploatare a satelor devalmase romanesti.Traditia transmiterii bunurilor spirituale fie ea scrisa sau transmisa prin viu grai presupune un mecanism aparte de transmitere.,astfel s-a nascut ideea teoriei obstei pe baza de traditii difuze elaborate de Stahl.Procesul de tranmitere presupune mai multe etape care sunt atent urmarite si explicate.Conculzia elaborata in aceasta ipoteza este ca “obstea pe baza de traditie difuza”reprezinta un mecanism social prin care viata culturala dainuie si se dezvolta in mediile rurale(Maria Larionescu,1996,p. 74).
Ca si Shakespeare Dimitrie Gusti se intreba la vremea aceea daca “sociologia va fi monografica sau nu va fi”(D. Gusti,1940),cu ajutorul asistentului sau Stahl au reusit sa ne demonstreze ca singura cale de cercetare a unitatii sociale a satului din Romania este reprezentata de metoda utilizata de ei pentru prima oara -monografia sociala-..El ii indeamna pe toti cei care doresc sa urmeze exemplul Scolii de la Bucuresti sa caute mai inainte sa cunoasca aprofundat problemele sociale actuale existente.Numai o cunoastere concreta poate duce la incheierea cu succes a unei campanii de asemenea fel,alt fel vor ajunge la concluzia ca timpul a fost irosit fara folos.Satele pilot care urmeaza sa faca parte din cercetare trebuie sa reprezinte dupa parerea lui Stahl”una din problemele cheie ale lumii noastre”.Daca ar fi sa corelam acete teorii cu anii 2000 si prezent am gasi probleme importante cum ar fi cicatrizarea fenomenului de transmitere a bunurilor spirituale si obieiurilor specifice anumitor zone rurale care tind spre urbanism si evolutia inversa a satelor uitate de lume unde agricultura si cresterea animalelor a ramas la stadiul de arhaic fara a evolua tehnologia cresterii animalelor si dezvoltarea agriculturii.
In mare parte cele trei volume aparute care strang toate notitele adunate in campanile monografice i se datoreaza lui Stahl,care nu numai ca a coordonat echipele de cercetatori dar a si tradus cele trei volume in limba franceza,deschizand astfel o poarta spre cunosterea internationala a studiului respectiv a sociologiei romanesti.
In cateva randuri am adus in discutie importanat pe care a avuto H.H. Stahl in cadrul Scolii de la Bucuresti si explicit in istoria sociologica romaneasca.Participarea la campanile monografice,elaborarea teoriilor de cunoastere a comunitatilor rurale,traducerea studiilor monografice in limba franceza,participarea la infiintarea Muzeului Satului,desfasurarea activitarii de profesor la catedra de Sociologie ,Etica si Polemica a Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti,sunt cateva din contributiile lui Stahl in cadrul Scolii Sociologice de la Bucuresti,ceea ce face ca numele sau sa ii ramana in istorie.
Intro scurta fraza H.H. Stahl vorbeste scoala sociologica romaneasc”este cea dintai scoala de sociologie care a afirmat ca sociologia este o sinteza a tuturor disciplinelor particulare ,deci ca sociologia este prin menirea ei interdisciplinara si este prima care nu numai ca a afirmat acest lucru,ci a si realizat cele dintai echipe de cercetare interdisciplinara la teren”(Sociologie Romaneasca,nr.5,1992,p. 533-543-in interviul acordat la implinirea varstei de 80 de ani)
Bibliografie
1.Dictionar de sociologie online: http://www.dictsociologie.netfirms.com/
2.Maria Larionescu,Scoala sociologica de la Bucuresti-Traditie si actualitate-,1996,Ed. Universitate Bucuresti
3.Dimitrie Gusti,Indrumari pentru monografiile sociologice,1940
4.Revista Sociologie Romaneasca,1992,Nr.5
.
joi, 17 aprilie 2008
Traficul de femei
TRAFICUL DE FEMEI – PARTE COMPONENTA A TRAFICULUI DE PERSOANE
Traficul de persoane reprezinta: „recrutarea, transportarea ori transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenintare, violenta sau alte forme de constrangere, prin rapire, frauda ori inselaciune, abuz de autoritate sau profitand de imposibilitatea acelei persoane de a se apara sau de a-si exprima vointa, ori prin oferirea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obtinerea consimtamantului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, in scopul exploatarii acesteia”[1].
Se considera exploatare una sau mai multe din situatiile urmatoare:
Ø Efectuarea unor activitati prin care se incalca drepturi si libertati fundamentale ale omului.
Ø Tinerea in stare de sclavie sau efectuarea altor procedee de lipsire de libertate ori de aservire.
Ø Executarea unei munci sau prestarea de servicii, in mod fortat, cu incalcarea normelor legale privitoare la conditiile de munca, salarizare, sanatate si securitate.
Ø Obligarea la reprezentari pornografice in vederea producerii si difuzarii de materiale pornografice, la practicarea prostitutiei sau la alte forme de exploatare sexuala.
Ø Prelevarea de organe.
Se poate discuta despre doua tipuri de trafic de fiinte umane:
1. Trafic intern de persoane: cel ce se desfasoara numai pe teritorul tarii.
2. Trafic international de persoane: care se desfasoara in afara granitelor.
O alta diferenta ce apare intre cele doua forme de trafic este data de modalitatea de racolare: daca in traficul intern de fiinte umane se intalnesc mai des metode de racolare fortata (rapirea), in cel extern predomina diverse inselatorii.
Traficul de femei este parte componenta a fenomenului general – traficul de fiinte umane si are o varietate mai mare de scopuri, precum: casatoria fortata, munca fortata, servitute, folosirea fortata in calitate de casnica, munca fortata in sectorul agricol sau industrial, exploatare in industria pornografiei si a sexului, mamae-surogat, etc.
Trebuie evidentiat faptul ca nu se poate identifica fenomenul traficului de femei cu cel de prostitutie, acesta din urma presupunand intretinerea benevola de relatii sexuale in scopul obtinerii unor beneficii materiale, pe cand traficul de femei se caracterizeaza prin prezenta unor forme de exploatare sexuala, secondate de elementul constrangerii, amenintarii si privatiunii de libertate.
Traficul de femei este un fenomen social si, prin urmare, este generat de conditii sociale concrete. Pentru Romania, deschiderea spre Occident a insemnat, fara indoiala, un factor pozitiv, oferind cetatenilor posibilitatea de a calatorii liber in calitate de turist, cat si in cautare de lucru sau pentru efectuarea de studii. Deschiderea hotarelor a mai insemnat si piete noi de desfacere sau noi sanse de afaceri. Dar acest fenomen a facut posibila aparitia unor factori negativi, cum ar fi internationalizarea economiei tenebre, transferul de practici criminale, aparitia de noi grupari criminale internationale, care pot fi considerati si factori externi ai fenomenului traficului de persoane.
Factorii interni sunt dati de aparitia unor fenomene contradictorii generate de tentativa Romaniei de a trece la o economie de piata. Liberalizarea preturilor si descentralizarea sistemului economic a creat o diferenta mare intre paturile sociale iar saracia a aparut tot mai pregnant sub chipul femeii care capata sanse mai reduse de a se angaja intr-un serviciu garantat si cu un salariu sigur. Trebuie subliniat faptul ca in prezent, in conditiile actuale din Romania, femeile nu au acces egal cu barbatii la o munca sau functie bine platite, nici sanse egale de a migra legal in scop de lucru. Prin urmare, locul de munca al femeii a devenit, tot mai frcvent, „bisnita”. Pe de alta parte, in spatiul rural a avut loc improprietarirea in masa a satenilor si disparitia intreprinderilor colective. Acest proces a disponibilizat un numar foarte mare de persoane, in special femei. In ultimul timp, perspectiva femeii de la sat este, tot mai frecvent, aceea de „angajat” al sotului la cota de pamant privat.
Saracia, somajul, nivelul redus de trai, lipsa unei perspective clare de a-si asugura siesi si familiei (copiilor) un trai decent au contribuit la plecarea femeii peste hotare in cautarea unei munci mai bine platite. Cercetatori din diverse tari au observat ca femeile accepta mai usor o munca sub nivelul lor de studii si calificare, in timp ce barbatii ezita sa faca acest lucru.
Exista si un sir de factori pur subiectivi. Una din premisele deciziei de a pleca peste hotare este nevoia de a pleca din familie (acolo unde exista violenta si abuz din partea parintilor sau a sotului, sau o atmosfera negativa). Acest factor psihologic le-a facut pe multe adolescente sa devina o prada usoara a retelei traficantilor. Alte victime nimeresc in aceste retele fiind in cautare de soti straini. O alta cauza este reprezentata de lipsa de informatie despre viata in strainatate, despre tara in care doresc sa ajunga, despre caile sigure prin care isi pot vedea visul realizat. Cu alte cuvinte, o foarte mare iportanta o au nivelul de educatie si de pregatire profesionala.
Retelele de trafic: regiunea balcanica nu este numai o regiune instabila politic, dar si un cuib al traficantilor si de aceea, tarile balcanice sunt atat tari de destinatie cat si tari de tranzit. Existenta unor factori favorabili a determinat formarea unor retele internationale de trafic de persoane care includ tari precum: Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania, Bosnia si Hertegovina, regiunea Kosovo, tarile fostei Iugoslavii, Muntenegru, Turcia sau Grecia.
Precum reiese si din definitie, traficul de fiinte umane constituie un proces complex ce cuprinde mai multe etape:
I. Recrutarea (racolarea) – daca aceasta nu este fortata, caz in care vorbim despre rapire, ea presupune ademenirea victimei prin diverse metode:
Ø Oferte de munca bine platite in strainatate (chelner, bucatar pe vase de craziera, dansatoare, menajera, baby-sitter,etc.) venite din partea cunostintelor, prietenilor, rudelor,etc.
Ø Anunturi de mica publicitate (de exemplu: „Cautam URGENT picolite Italia, Spania, Dubai, Cipru, Lichtenstein, salarii peste 1500 euro”, „Dansatoare Cipru, 2000 euro/luna, nu se cer experienta, garantii sau cunoasterea unei limbi staine. Plecare urgenta.”).
Ocupatiile pe care le au in general racolatorii (barmani, taximetristi, vanzatori), le permit acestora sa intre usor in contact cu multi oameni iar existenta deprinderilor de a comunica si de a lucra cu oamenii ii face mai abili in castigarea increderii si in convingerea victimelor.
Racolatorii pot fi insa si „angajati” ai unor „firme fantoma” sau doar membrii retelelor de trafic de fiinte umane. In general, exista trei categorii de racolatori:
a) barbati intre 20-30 de ani,
b) femei intre 18-35 ani,
c) cupluri: un barbat si o femeie care lucreaza in echipa, inspirand o mai mare incredere si fiind mai convingatori (de obicei, barbatul se prezinta ca fiind angajat al unei firme care se ocupa cu furnizarea de locuri de munca in strainatate, iar daca sesizeaza neincredere din partea potentialei victime, o prezinta pe colega sa, aceasta sustinand ca si ea a lucrat in strainatate prin intermediul firmei respective si ca nu a intampinat nici un fel de probleme).
II. Transportul: presupune trecerea frontierei spre tara de destinatie (de cele mai multe ori alta decat cea promisa victimei sau cea specificata in anunturi) si se poate face:
Ø legal, sub pretextul unei excursii, in cazul in care persoanele au pasaport.
Ø ilegal, in cazul persoanelor minore sau care nu poseda pasaport, situatie in care se folosesc diverse calauze.
III. Vanzarea: se realizeaza in tara de destinatie sau intr-o tara de tranzit, fara stirea victimelor, care devin astfel „proprietatea” unor patroni de bordeluri sau cluburi de noapte. O victima poate fi vinduta de mai multe ori.
Pretul de vanzare este fixat de aspectul fizic si de varsta. Victima este obligata sa inapoieze celui care a cumparat-o suma de bani pe care acesta a platit-o pentru ea. Astfel, cu fiecare noua vanzare, pretul creste si deci datoriile fetei se maresc.
IV. Sechestrarea si exploatarea: au loc in baruri, apartamente sau locuinte (intr-un apartament pot fi sechestrate si 40-50 de persoane, iar intr-o casa 100-200 de persoane, in functie de marimea spatiului disponibil) si se caracterizeaza prin privarea de libertate, confiscarea actelor de identitate, lipsa posibilitatilor de comunicare, amenintare fizica, fortarea fetelor sa se prostitueze, privarea de hrana si asistenta medicala, violarea acestora de una sau mai multe persoane sau administrarea de droguri (cu scopul de a fi „convinse”), violenta, maltratare, iar in unele cazuri chiar uciderea victimei.
In unele cazuri, victimele reusesc sa scape din retelele traficantilor adresandu-se politiei sau potentialilor „clienti” (acestia sunt impresionati de povestea lor si le ajuta sa evadeze ori le cumpara de la patronul respectiv); in alte situatii, politia efectueaza razii in barurile sau localurile de noapte iar fetele sunt investigate si readuse in tara prin intermediul Ambasadei Romaniei ori cu sprijinul Organizatiei Internationale pentru Migratie (odata ajunse in tara, fetele primesc asistenta medicala, psihologica, sociala, materiala si juridica din partea unor organizatii non-guvernamentale). Exista si cazuri in care fetele nu reusesc sa iasa din retelele de trafic si, in decursul anilor, devin ele insele membre ale acestor retele.
Incidenta cazurilor de trafic de persoane in Romania: in anul 2002 au fost repatriate de catre O.I.M. 219 cazuri, din care 22% au fost fete cu o varsta mai mica de 18 ani, iar 77% aveau o varsta medie de 20 de ani. Mai ingrijorator este faptul ca in anul 2003 numarul persoanelor repatriate a crescut si totodata, a crescut si procentul fetelor minore traficate (aproximativ 35%).
BIBLIOGRAFIE:
Ø Centrul International pentru Protectia si Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”, Prevenire traficului de femei – Culegere de materiale in ajutorul profesorului preuniversitar, Editura Gunivas, Chisinau, 2003.
Ø World Health Organization, W.H.O. Ethical and Safety Recommendation for Interviewing Trafficked Women, Switzerland, 2003.
Ø Planul de Actiune al OSCE pentru Combaterea Traficului de Fiinte Umane, Iulie 2003.
Ø Legea numarul 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane.
[1] Legea nr.678/2001.
Traficul de persoane reprezinta: „recrutarea, transportarea ori transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenintare, violenta sau alte forme de constrangere, prin rapire, frauda ori inselaciune, abuz de autoritate sau profitand de imposibilitatea acelei persoane de a se apara sau de a-si exprima vointa, ori prin oferirea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obtinerea consimtamantului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, in scopul exploatarii acesteia”[1].
Se considera exploatare una sau mai multe din situatiile urmatoare:
Ø Efectuarea unor activitati prin care se incalca drepturi si libertati fundamentale ale omului.
Ø Tinerea in stare de sclavie sau efectuarea altor procedee de lipsire de libertate ori de aservire.
Ø Executarea unei munci sau prestarea de servicii, in mod fortat, cu incalcarea normelor legale privitoare la conditiile de munca, salarizare, sanatate si securitate.
Ø Obligarea la reprezentari pornografice in vederea producerii si difuzarii de materiale pornografice, la practicarea prostitutiei sau la alte forme de exploatare sexuala.
Ø Prelevarea de organe.
Se poate discuta despre doua tipuri de trafic de fiinte umane:
1. Trafic intern de persoane: cel ce se desfasoara numai pe teritorul tarii.
2. Trafic international de persoane: care se desfasoara in afara granitelor.
O alta diferenta ce apare intre cele doua forme de trafic este data de modalitatea de racolare: daca in traficul intern de fiinte umane se intalnesc mai des metode de racolare fortata (rapirea), in cel extern predomina diverse inselatorii.
Traficul de femei este parte componenta a fenomenului general – traficul de fiinte umane si are o varietate mai mare de scopuri, precum: casatoria fortata, munca fortata, servitute, folosirea fortata in calitate de casnica, munca fortata in sectorul agricol sau industrial, exploatare in industria pornografiei si a sexului, mamae-surogat, etc.
Trebuie evidentiat faptul ca nu se poate identifica fenomenul traficului de femei cu cel de prostitutie, acesta din urma presupunand intretinerea benevola de relatii sexuale in scopul obtinerii unor beneficii materiale, pe cand traficul de femei se caracterizeaza prin prezenta unor forme de exploatare sexuala, secondate de elementul constrangerii, amenintarii si privatiunii de libertate.
Traficul de femei este un fenomen social si, prin urmare, este generat de conditii sociale concrete. Pentru Romania, deschiderea spre Occident a insemnat, fara indoiala, un factor pozitiv, oferind cetatenilor posibilitatea de a calatorii liber in calitate de turist, cat si in cautare de lucru sau pentru efectuarea de studii. Deschiderea hotarelor a mai insemnat si piete noi de desfacere sau noi sanse de afaceri. Dar acest fenomen a facut posibila aparitia unor factori negativi, cum ar fi internationalizarea economiei tenebre, transferul de practici criminale, aparitia de noi grupari criminale internationale, care pot fi considerati si factori externi ai fenomenului traficului de persoane.
Factorii interni sunt dati de aparitia unor fenomene contradictorii generate de tentativa Romaniei de a trece la o economie de piata. Liberalizarea preturilor si descentralizarea sistemului economic a creat o diferenta mare intre paturile sociale iar saracia a aparut tot mai pregnant sub chipul femeii care capata sanse mai reduse de a se angaja intr-un serviciu garantat si cu un salariu sigur. Trebuie subliniat faptul ca in prezent, in conditiile actuale din Romania, femeile nu au acces egal cu barbatii la o munca sau functie bine platite, nici sanse egale de a migra legal in scop de lucru. Prin urmare, locul de munca al femeii a devenit, tot mai frcvent, „bisnita”. Pe de alta parte, in spatiul rural a avut loc improprietarirea in masa a satenilor si disparitia intreprinderilor colective. Acest proces a disponibilizat un numar foarte mare de persoane, in special femei. In ultimul timp, perspectiva femeii de la sat este, tot mai frecvent, aceea de „angajat” al sotului la cota de pamant privat.
Saracia, somajul, nivelul redus de trai, lipsa unei perspective clare de a-si asugura siesi si familiei (copiilor) un trai decent au contribuit la plecarea femeii peste hotare in cautarea unei munci mai bine platite. Cercetatori din diverse tari au observat ca femeile accepta mai usor o munca sub nivelul lor de studii si calificare, in timp ce barbatii ezita sa faca acest lucru.
Exista si un sir de factori pur subiectivi. Una din premisele deciziei de a pleca peste hotare este nevoia de a pleca din familie (acolo unde exista violenta si abuz din partea parintilor sau a sotului, sau o atmosfera negativa). Acest factor psihologic le-a facut pe multe adolescente sa devina o prada usoara a retelei traficantilor. Alte victime nimeresc in aceste retele fiind in cautare de soti straini. O alta cauza este reprezentata de lipsa de informatie despre viata in strainatate, despre tara in care doresc sa ajunga, despre caile sigure prin care isi pot vedea visul realizat. Cu alte cuvinte, o foarte mare iportanta o au nivelul de educatie si de pregatire profesionala.
Retelele de trafic: regiunea balcanica nu este numai o regiune instabila politic, dar si un cuib al traficantilor si de aceea, tarile balcanice sunt atat tari de destinatie cat si tari de tranzit. Existenta unor factori favorabili a determinat formarea unor retele internationale de trafic de persoane care includ tari precum: Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania, Bosnia si Hertegovina, regiunea Kosovo, tarile fostei Iugoslavii, Muntenegru, Turcia sau Grecia.
Precum reiese si din definitie, traficul de fiinte umane constituie un proces complex ce cuprinde mai multe etape:
I. Recrutarea (racolarea) – daca aceasta nu este fortata, caz in care vorbim despre rapire, ea presupune ademenirea victimei prin diverse metode:
Ø Oferte de munca bine platite in strainatate (chelner, bucatar pe vase de craziera, dansatoare, menajera, baby-sitter,etc.) venite din partea cunostintelor, prietenilor, rudelor,etc.
Ø Anunturi de mica publicitate (de exemplu: „Cautam URGENT picolite Italia, Spania, Dubai, Cipru, Lichtenstein, salarii peste 1500 euro”, „Dansatoare Cipru, 2000 euro/luna, nu se cer experienta, garantii sau cunoasterea unei limbi staine. Plecare urgenta.”).
Ocupatiile pe care le au in general racolatorii (barmani, taximetristi, vanzatori), le permit acestora sa intre usor in contact cu multi oameni iar existenta deprinderilor de a comunica si de a lucra cu oamenii ii face mai abili in castigarea increderii si in convingerea victimelor.
Racolatorii pot fi insa si „angajati” ai unor „firme fantoma” sau doar membrii retelelor de trafic de fiinte umane. In general, exista trei categorii de racolatori:
a) barbati intre 20-30 de ani,
b) femei intre 18-35 ani,
c) cupluri: un barbat si o femeie care lucreaza in echipa, inspirand o mai mare incredere si fiind mai convingatori (de obicei, barbatul se prezinta ca fiind angajat al unei firme care se ocupa cu furnizarea de locuri de munca in strainatate, iar daca sesizeaza neincredere din partea potentialei victime, o prezinta pe colega sa, aceasta sustinand ca si ea a lucrat in strainatate prin intermediul firmei respective si ca nu a intampinat nici un fel de probleme).
II. Transportul: presupune trecerea frontierei spre tara de destinatie (de cele mai multe ori alta decat cea promisa victimei sau cea specificata in anunturi) si se poate face:
Ø legal, sub pretextul unei excursii, in cazul in care persoanele au pasaport.
Ø ilegal, in cazul persoanelor minore sau care nu poseda pasaport, situatie in care se folosesc diverse calauze.
III. Vanzarea: se realizeaza in tara de destinatie sau intr-o tara de tranzit, fara stirea victimelor, care devin astfel „proprietatea” unor patroni de bordeluri sau cluburi de noapte. O victima poate fi vinduta de mai multe ori.
Pretul de vanzare este fixat de aspectul fizic si de varsta. Victima este obligata sa inapoieze celui care a cumparat-o suma de bani pe care acesta a platit-o pentru ea. Astfel, cu fiecare noua vanzare, pretul creste si deci datoriile fetei se maresc.
IV. Sechestrarea si exploatarea: au loc in baruri, apartamente sau locuinte (intr-un apartament pot fi sechestrate si 40-50 de persoane, iar intr-o casa 100-200 de persoane, in functie de marimea spatiului disponibil) si se caracterizeaza prin privarea de libertate, confiscarea actelor de identitate, lipsa posibilitatilor de comunicare, amenintare fizica, fortarea fetelor sa se prostitueze, privarea de hrana si asistenta medicala, violarea acestora de una sau mai multe persoane sau administrarea de droguri (cu scopul de a fi „convinse”), violenta, maltratare, iar in unele cazuri chiar uciderea victimei.
In unele cazuri, victimele reusesc sa scape din retelele traficantilor adresandu-se politiei sau potentialilor „clienti” (acestia sunt impresionati de povestea lor si le ajuta sa evadeze ori le cumpara de la patronul respectiv); in alte situatii, politia efectueaza razii in barurile sau localurile de noapte iar fetele sunt investigate si readuse in tara prin intermediul Ambasadei Romaniei ori cu sprijinul Organizatiei Internationale pentru Migratie (odata ajunse in tara, fetele primesc asistenta medicala, psihologica, sociala, materiala si juridica din partea unor organizatii non-guvernamentale). Exista si cazuri in care fetele nu reusesc sa iasa din retelele de trafic si, in decursul anilor, devin ele insele membre ale acestor retele.
Incidenta cazurilor de trafic de persoane in Romania: in anul 2002 au fost repatriate de catre O.I.M. 219 cazuri, din care 22% au fost fete cu o varsta mai mica de 18 ani, iar 77% aveau o varsta medie de 20 de ani. Mai ingrijorator este faptul ca in anul 2003 numarul persoanelor repatriate a crescut si totodata, a crescut si procentul fetelor minore traficate (aproximativ 35%).
BIBLIOGRAFIE:
Ø Centrul International pentru Protectia si Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”, Prevenire traficului de femei – Culegere de materiale in ajutorul profesorului preuniversitar, Editura Gunivas, Chisinau, 2003.
Ø World Health Organization, W.H.O. Ethical and Safety Recommendation for Interviewing Trafficked Women, Switzerland, 2003.
Ø Planul de Actiune al OSCE pentru Combaterea Traficului de Fiinte Umane, Iulie 2003.
Ø Legea numarul 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane.
[1] Legea nr.678/2001.
Cateva teorii despre diferentele de gen
FORMAREA SI DEZVOLTAREA IDENTITATII DE GEN
Descoperirea apartenentei la un gen sau altul, formarea si dezvoltarea acestuia, precum si apartenenta la un anumit sex, reprezinta o proces important al dezvoltarii umane si constituie un element principal al constiintei de sine.
In primul rand trebuie facute cateva precizari cu privire la diferentele dintre conceptele gen si sex:
Conceptul de gen se refera la diferentele psihologice, sociale si culturale dintre barbati si femei, se refera la rolurile care sunt si pot fi asumate de catre indivizi, in timp ce conceptul de sex se refera la diferentele biologice si anatomice dintre acestia.
Exista numerose si distincte teorii cu privire la originea diferentelor de comportament dintre barbati si femei. Aceste diferente sunt puse fie pe seama genului, fie sunt considerate ca fiind rezultatul sexului. De asemenea, exista contradictii si in privinta formarii si dezvoltarii genului, existand pe de-o parte teoria psihanalitica a lui Sigmund Freud si, pe de alta parte, teoria lui Nancy Chodorow.
Teoria lui Sigmund Freud
Dupa S. Freud, invatarea diferentelor de gen are loc in prima copilarie, bazandu-se pe prezenta sau absenta organului sexual masculin. Prezenta scestuia echivaleaza cu „eu sunt baiat”, pe cand absenta lui inseamna „eu sunt fata”. Conform lui Freud, numai diferentele anatomice conteaza in copilaria mica.
Apoi, la varsta de 4-5 ani are loc tranzitia oedipiana (idea complexului lui Oedip provine din mitul antic elenist al lui Oedip, acesta ucigandu-si fara sa stie tatal, se casatoreste cu mama sa): baiatul se simte amenintat de disciplina si autonomia pe care tatal sau i le pretinde, inchipuindu-si ca tatal vrea sa-l lase fara organul genital. Mai ales la nivel inconstient si partial la nivel constient, baiatul il considera pe tata drept rivalul sau in ceea ce priveste dragostea si afectiunea mamei. Freud considera ca baiatul devine constient de identitatea sa masculina deoarece ajunge sa se identifice cu tatal, reprimandu-si sentimentele erotice fata de mama si acceptandu-l pe tata ca pe o fiinta superioara. Baiatul renunta la dragostea sa pentru mama din teama inconstienta de a nu fi pedepsit de tata si lasat fara penis.
Descrierea facuta de Freud dezvoltarii feminine este mai putin prelucrata. Se considera ca fetele sufara de „invidia penisului”, intrucat nu poseda organul vizibil care ii face distincti pe baieti. Mama isi pierde din importanta in ochii fetei deoarece aceasta din urma observa ca nici mama sa nu poseda un astfel de organ. Astfel, fata ajunge sa se identifice cu mama si isi asuma o atitudine supusa, inclusa in recunoasterea clasarii pe locul al doilea.
Dupa Freud, perioada dintre aproximativ 6 ani si pubertate este una latenta, iar pubertatea, prin schimbarile sale biologice, va reactiva dorintele erotice intr-un mod direct. In aceasta perioada latenta, cea mai mare importanta pentru viata copilului o au grupurile formate din indivizi de acelasi sex.
Felul in care copiii fac fata complexului lui Oedip influenteaza puternic relatiile ulterioare, mai ales cele sexuale, la cere ia parte individul.
Teoriile lui Freud au fost amplu criticate, unii autori au respins ideea ca e posibila existenta dorintelor erotice la copiii mici, iar alte critici vin din partea feministelor[1]. Freud pare sa echivaleze prea mult identitatea genului cu constientizarea organelor sexuale, desi multe dovezi subliniaza si importanta altor factori. Pe de alta parte, teoria considera organul genital masculin ca fiind superior celui feminin. O alta critica este adusa faptului ca Freud il trateaza pe tata ca prim agent disciplinator, in timp ce in multe culturi mama este cea care joaca un rol mai semnificativ in impunerea disciplinei. Alt aspect criticat este concentrarea studierii genului in jurul varstei de 4-5 ani deoarece majoritatea autorilor urmasi ai lui Freud au pus accentul in special pe prima copilarie.
Cu toate acestea, ideile lui Freud continua sa exercite o influenta mare, chiar daca unele nu sunt acceptate in totalitate.
Teoria lui Nancy Chodorow
Sociologul N. Chodorow a plecat in explicarea dezvoltarii genului de la teoria lui Freud, facand insa modificari majore. Ea sustine ca o persoana invata sa se simta fata sau baiat in functie de atasamentul, de la cea mai frageda varsta, fata de parintii sai. Spre deosebire de Freud, autoarea pune accent mai mult pe mama, motivand ca aceasta are o influenta predominanta asupra copilului, in special in prima etapa a copilariei. Astfel, copilul tinde sa se ataseze emotional de mama lui.
Atasamentul trebuie intrerupt la un moment dat, pentru a se obtine o constiinta separata a sinelui. In acest moment, copilului i se cere sa depinda mai putin de mama sa. Procesul de desprindere are loc in mod diferit la baieti si fete, astfel:
Ø Fetele tind sa ramana mai apropiate de mama, continuand sa o imbratiseze, sa o sarute, sa o imite in tot ceea ce face. Deoarece nu exista o distantare brusca de mama, fetita va deveni femeie adulta, formandu-si insa o continua constientizare a sinelui in functie de ceilalti (este mai probabil ca identitatea ei sa se amestece sau sa fie influentata de cea a altor persoane precum sotul). In opinia lui Chodorow, fata tinde sa dobandeasca diverse caracteristici specifice, precum sensibilitatea emotioanala, compasiunea, etc.
Ø Baietii resping radical apropierea lor de mama, creandu-si intelegerea masculinitatii lor prin ceea ce nu este feminin. Ei invata sa nu mai fie „baietelul mamei” si, in consecinta, tind sa fie relativ stangaci in relationarea apropiata cu ceilalti, reprimandu-si capacitatea de a-si intelege propriile sentimente dar si pe ale celorlalti. Baietii isi formeaza un mod analitic de a privi lumea iar cand isi privesc propria viata tind sa se concentreze in special asupra realizarilor.
Chodorow, spre deosebire de Freud, pune accent pe feminitate, descriind masculinitatea ca o pierdere, ca o renuntare la atasamentul fata de mama.
Identitatea masculina se formeaza in urma separarii, ceea ce duce mai tarziu la faptul ca barbatii isi simt identitatea amenintata daca se implica prea mult in relatii emotionale. Pe de alta parte, femeile simt ca absenta relatiilor apropiate le ameninta auto-aprecierea. Femeile se definesc si se exprima pe sine prin intermediul relatiilor, in timp ce barbatii isi reprima aceste nevoi si ca urmare adopta o pozitie de forta fata de ceilalti.
Chodorow mai considera ca aceste trasaturi sunt transmise din generatie in generatie, datorita rolului primar pe care mamele il joaca in socializarea timpurie a copilului.
Opiniile lui N. Chodorow au fost si ele criticate. Janet Sayers considera ca femeile au o structura psihologica mai contradictorie, feminitatea putand ascunde sentimente de agresivitate sau autoimpunere, relevate fie indirect, fie direct in anumite contexte[2]. Alti autori au sugerat faptul ca teoria lui Chodorow este limitata, situatia schimbandu-se dramatic in cazul familiilor monoparentale (in special in cele unde parintele singur este tatal).
Cu toate aceste critici, ideile lui N. Chodorow raman importante, furnizand explicatii atat despre natura feminitatii, cat si despre inexpresivitatea masculina (acea dificultate a barbatului care se manifesta in impartasirea sentimentelor).
Teoriile sociologice si teoriile sociobiologice
Originea diferentelor de comportament dintre femei si barbati a generat, de asemenea, largi controverse, la poluri opuse stand teoriile sociologice si teoriile sociobiologice. Acestea din urma disting stranse paralele intre comportamentul uman si cel animal. Termenul de socoibiologie a fost introdus de americanul Edward Wilson care considera ca multe aspecte ale vietii sociale umane se bazeaza pe alcatuirea genetica a omului[3].
Unii autori considera ca exista diferente comportamentale, innascute, intre barbati si femei, argumentand acest lucru prin faptul ca in majoritatea culturilor vanatoarea si razboiul au revenit, cel mai adesea, barbatilor, iar cresterea si ocrotirea copiilor au revenit femeilor. Ei sustin ca barbatii poseda tendinte biologice catre agresivitate, tendinte care lipsesc femeilor.
Alti cercetatori sustin ca nivelul agresivitatii masculuine difera mult de la o cultura la alta, de asemenea si nivelul blandetii si pasivitatii feminine. Iar faptul ca o trasatura este mai universala nu poate demonstra ca are si un fond genetic, aceasta putand fi creata de factori culturali generali.
Orientandu-se catre lumea animala, unii cercetatori ai aratat ca un rol important il joaca diferentele hormonale dintre sexe. Astfel, se considera ca testosteronul – hormonul sexual masculin – se asociaza cu tendinta masculina catre violenta. In sprijinul acestei teorii au fost efectuate cercetari asupra masculilor de maimuta. Acestia au fost castrati inca de la nastere, observandu-se o scadere a nivelului agresivitatii. Pe de alta parte, daca femelelor li se administreaza testosteron, acestea devin mult mai agresive.
Aceste teorii au fost contrazise de autori care au aratat ca apar mari diferente intre animale, existand specii la care nu se inregistreaza diferente semnificative ale nivelului agresivitatii intre sexe. In plus, ei sustin ca femelele pot fi deosebit de agresive in unele situatii (cand sunt amenintate, cand puii lor sunt in pericol, cand sunt tinere, etc.)
Cei mai multi autori sunt de parere ca diferntele de comportament dintre barbati si femei se produc mai ales in urma invatarii sociale a identitatii feminine sau masculine, deci a feminitatii sau a masculinitatii. Un rol important in acest sens il are socializarea primara si in cadrul acesteia, socializarea genului, adica „invatarea rolurilor de gen prin intermediul factorilor sociali precum familia si factorii mediatici”[4].
Conform teoriei lui G. Mead, bebelusii si copii mici se dezvolta ca fiinte sociale in primul rand prin imitarea adultilor, imitare care are loc in cadrul jocului. Se trece de la simpla imitatie a actiunilor adultilor la jocuri mai complicate, care au loc in jurul varstei de 4-5 ani, in care copilul interpreteaza rolul unui adult. Mead denumeste acest ultim lucru preluarea rolului celuilalt – invatarea a ceea ce inseamna sa fii in pielea altei persoane. In aceasta faza copiii dobandesc un sentiment dezvoltat al sinelui, vazandu-se pe sine prin ochii celorlalti. Mead considera ca individul ajunge astfel sa distinga intre „eu” (individul nesocializat, un ansamblu de dorinte si nevoi) si „pe mine” (sinele social). Copilul ajunge sa-si dezvolte constiinta de sine pe baza modului in care este vazut de ceilalti.
Familia ocupa un loc important in socializarea genului prin faptul ca furnizeaza un ansamblu de roluri distincte in functie de sexul copilului, roluri pe care acesta le va prelua ulterior. Astfel, copiii se joaca „de-a mama si de-a tata” constientizand existenta diferentelor comportamentale dintre cei doi, asumandu-si rolurile specifice fiecaruia. Copiii observa faptul ca adultii se comporta in mod diferit cu fetele si baietii, observa faptul ca fameile folosesc anumite tipuri de parfumuri, diferite de cele ale barbatilor, ca poarta haine distincte, de asemenea observa diferente in coafura, etc. Se considera ca la 2 ani copiii au deja o intelegere partiala a genului, stiind daca ei sunt fete sau baieti si stiind sa-i catalogheze pe ceilalti. Mai tarziu (5-6ani), ei vor sti ca diferentele dinte baieti si fete sunt determinate si anatomic.
Studiile interprinse[5] pentru a determina gradul in care diferentele de gen sunt rezultatul influentelor sociale, au aratat ca adultii trateaza in mod diferit fetele de baieti. In acest sens au fost efectuate si cateva experimente, unul dintre acestea a testat reactiile a doua grupuri distincte formate din cate 5 mame. Primului grup i-a fost prezentat un bebelus de 6 luni, despre care li s-a spus ca este fetita si ca se numeste Beth, in timp ce celui de-al doilea grup le-a fost prezentat acelasi copil, dar de aceasta data el se numea Adam si era baietel. S-a constatat ca primul grup avea tendinta de a-i zambi des copilui si de a-i oferi papusi ca jucarii, spunand ca este „dulce” si ca „plange delicat”. Al doilea grup i-a oferit copilului ca jucarie un trenulet precum si alte „jucarii baietesti”. Prin urmare, desi adultii considera ca se poarta nediscriminatoriu cu copiii, in fapt comportamentul lor este determinat de diferentele de sex. Pentru a constata daca diferntele de gen sunt rezultatul invatarii sociale, poate fi adusa in discutie urmatoarea intamplare: doi gemeni univitelini (cu aceiasi mostenire genetica) de sex masculin au fost suspusi circumciziei. In urma acestei interventii unul dintre cei doi a fost grav ranit si de aceea doctorii au hotarat reconstituirea organelor sale genitale ca organe feminine. Acesta a fost crescut ca fiind fetita, iar la 6 ani existau diferente majore in comportamentul celor doi gemeni: fetita se juca cu alte fete de varsta ei, ajuta la treburile gospodaresti, visa sa se casatoreasca atunci cand va creste mare, in timp ce baiatul se juca cu alti baieti, cu masinute sau camioane si dorea sa devina poiltist sau pompier. Cand fata a ajuns adolescenta a aflat despre trecutul ei si ulterior a declarat ca nu se simte prea relaxata cu identitatea sa de gen si ca probabil, „in realitate” ea ar fi fost baiat. Acest caz nu rezolva dilema pusa mai sus deoarece nu se stie in ce masura inconfortul fetei cu identitatea de gen a fost determinat de aflarea adevarului sau chiar de existenta unor influente biologice.
Dovezile faptului ca societate diferentiaza clar indivizii in functie de gen se pot observa si pe baza studierii programelor de televiziune, precum si a jucariilor destinate copiilor. Acestea accentueaza diferentele dintre atributele masculinitatii si cele ale feminitatii. Chiar si jucariile care par a fi neutre, de exemplu animalutele din plus, nu sunt chiar asa – pisicutele, iepurasii sunt recomandate fetelor, in timp ce baietilor li se ofera animale din plus care exprima forta, putere ca de exemplu, leii, tigrii, etc.
Leonore Weitzman a analizat, in anul 1972, cele mai cunoscute carti pentru copii descoperind diferente clare intre rolurile genurilor. Astfel, baietii jucau roluri mult mai importante decat fetele si desfasurau activitati care presupuneau putere si independenta, erau infatisati ca fiind eroi, luptatori, politisti, judecatori, regi, etc. Pe de alta parte, fetele erau mai pasive (isi asteptau printii sa le salveze) si desfasurau activitati in special in spatiul interior (gateau, faceau curatenie, asteptand intoarcerea acasa a personajelor masculine). In prezent, lucrurile s-au mai schimbat, in special in privinta programelor de televiziune, dar foarte multe carti pentru copii si-au pastrat caracterul clasic. Asemenea diferente apar si intre diversele culturi, cele traditionale tinzand sa pastreze imaginea superiara a barbatului, precum si o diferentiere clara a rolurilor in functie de sex.
Desi nu se poate da un raspuns cert cu privire la raportul dintre influentele biologice si cele sociale in conturarea si dezvoltarea genului, un lucru este sigur – diferentele biologice devin un semnal al diferentierii dintre rolurile sociale, mai degraba decat o cauza a lor.
Se poate afirma ca exista o stransa legatura si o complementaritate intre diferentele de sex si cele de gen. Totusi, exista cazuri cand nu se intampla asa. In acest sens pot fi aduse in discutie unele situatii particulare, cum ar fi de exemplu situatia personelor hermafrodite sau a celor transsexuale.
Persoanele hermafrodite sunt cele care au caractere specifice ambelor sexe[6]. La nastere aparatul genital poate fi modificat (nu neaparat functionabil) intr-un sens sau altul iar respectivul copil va fi crescut ca apartinand unui anumit gen. Totusi, aceasta anomalie anatomica corelata cu indreparea spre un anumit gen determina, in majoritatea cazurilor, o incertitudine a identitatii de gen care influenteaza imens constiinta de sine, increderea persoanei in propriile forte si coreleaza cu un nivel crescut al anxietatii care poate determina chiar dezechilibre psihice.
Un nivel ridicat al anxietatii este intalnit si in cazul persoanelor transsexuale. Acestea sunt persoane a caror perceptie de sine nu este in acord cu sexul sau anatomic. De exemplu, o persoana care se percepe pe sine ca fiind femeie, dar care are organe genitale masculine si invers.
Transsexualii se cred „incarcerati" intr-un corp care nu se afla in concordanta cu trairile lor psihice si cu optiunea lor pentru o anumita identitate sexuala. „Ma simt femeie, dar am un corp de barbat" sau „am un corp de femeie, dar in realitate sunt barbat" reprezinta cele mai frecvente afirmatii folosite de ei. Pentru transsexualii este vitala necesitatea de a-si modifica infatisarea prin tratament hormonal si chirurgical, urmat de schimbarea numelui si a sexului civil in acte; toate acestea din dorinta de a trai pe deplin conform sexului cu care se identifica.
Acest conflict dintre identitatea sexualã si cea psihicã creeazã un continuu disconfort psihic, însotit de o profundã suferintã, încã din prima copilãrie.
Primele semne apar in general inca din copilarie, cand copilul evita jocurile si jucariile normale pentru sexul sau. Mai tarziu, la pubertate, apare disconfortul legat de identitatea sexuala.
Se crede ca transsexualitatea poate fi cauzata de dezechilibre hormonale suferite de catre mama in timpul sarcinii determinate la randul lor de stresul la care a fost supusa aceasta[7]. O persoana nu poate fi considerata transsexuala decat atunci cand aceasta dorinta este continua, are o durata de exprimare de cel putin doi ani de zile si nu se datoreaza unei boli psihice, somatice sau unei anomalii de ordin genetic. Dorinta extrem de puternica de a apartine sexului opus se poate concretiza in doua forme de manifestare, adeseori legate intre ele:
Ø imbracarea hainelor sexului opus;
Ø optiunea pentru operatia chirurgicala, prin intermediul careia transsexualul devine un reprezentant al sexului cu care se simte compatibil.
Prima forma de manifestare nu caracterizeaza numai pe transsexuali, ci si pe travestiti, care sunt, in majoritatea cazurilor, barbati heterosexuali pentru care imbracarea hainelor sexului opus reprezinta un act de excitare sexuala.
Un caz aparte este determinat de dorinta parintilor de a avea un copil de un anumit sex. In unele situatii, cand acest lucru nu se intampla, parintii isi cresc copilul ca si cum ar apartine celuilalt sex (celui dorit de ei), incercand sa-i creeza acestuia o identitate de gen neconforma cu sexul sau. Evident, acest lucru produce imense dezechilibre in viata copilului precum si in cea de viitor adult.
Se poate concluziona faptul ca identitatea de gen reprezinta o componenta de baza a constiintei de sine, iar formarea si dezvoltarea acesteia depinde de numerosi factori, atat biologici, cat si mai ales socio-culturali. Echilibrul psihic al individului este dat si de modul in care se formeaza si se practica identitatea de gen, iar eventualele dezechilibre semnalate trebuie luate rapid in seama (mai ales daca acest lucru are loc in copilarie) si tratate cu intelegere, nerecurgandu-se la corectarea lor fortata in familie ci apelandu-se mai degraba la ajutorul specialistilor, in scopul conferirii echilibrului.
BIBLIOGRAFIE
GIDDENS ANTHONY, Sociologie, Editura Bic All, Bucuresti, 2001
NEAGOE MARIA (coordonator), Educatie speciala si inadaptare psihocomportamentala, Editura Semne, Bucuresti, 2003.
BREBAN VASILE, Dictionar general al limbii romane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987.
BRENNAN TERESA, „Controversial Discussions and Feminist Debate” in The Origins and Evolution of Psychoanalysis, Yale University Press, New Haven, 1988.
www.accept.ro
[1] Brennan Teresa, “Controversial Discussions and Feminist Debate” in The Origins and Evolution of Psychoanalysis, pag. 16.
[2] Brennan Teresa, “Controversial Discussions and Feminist Debate” in The Origins and Evolution of Psychoanalysis, pag. 16.
[3] Giddens Anthony, Sociologie, pag. 30.
[4] Giddens Anthony, Sociologie, pag. 105.
[5] ibidem.
[6] Breban Vasile, Dictionar general al limbii romane, pag.443.
[7] coord. Neagoe Maria, Educatie speciala si indaptare psihocomportamentala,
Descoperirea apartenentei la un gen sau altul, formarea si dezvoltarea acestuia, precum si apartenenta la un anumit sex, reprezinta o proces important al dezvoltarii umane si constituie un element principal al constiintei de sine.
In primul rand trebuie facute cateva precizari cu privire la diferentele dintre conceptele gen si sex:
Conceptul de gen se refera la diferentele psihologice, sociale si culturale dintre barbati si femei, se refera la rolurile care sunt si pot fi asumate de catre indivizi, in timp ce conceptul de sex se refera la diferentele biologice si anatomice dintre acestia.
Exista numerose si distincte teorii cu privire la originea diferentelor de comportament dintre barbati si femei. Aceste diferente sunt puse fie pe seama genului, fie sunt considerate ca fiind rezultatul sexului. De asemenea, exista contradictii si in privinta formarii si dezvoltarii genului, existand pe de-o parte teoria psihanalitica a lui Sigmund Freud si, pe de alta parte, teoria lui Nancy Chodorow.
Teoria lui Sigmund Freud
Dupa S. Freud, invatarea diferentelor de gen are loc in prima copilarie, bazandu-se pe prezenta sau absenta organului sexual masculin. Prezenta scestuia echivaleaza cu „eu sunt baiat”, pe cand absenta lui inseamna „eu sunt fata”. Conform lui Freud, numai diferentele anatomice conteaza in copilaria mica.
Apoi, la varsta de 4-5 ani are loc tranzitia oedipiana (idea complexului lui Oedip provine din mitul antic elenist al lui Oedip, acesta ucigandu-si fara sa stie tatal, se casatoreste cu mama sa): baiatul se simte amenintat de disciplina si autonomia pe care tatal sau i le pretinde, inchipuindu-si ca tatal vrea sa-l lase fara organul genital. Mai ales la nivel inconstient si partial la nivel constient, baiatul il considera pe tata drept rivalul sau in ceea ce priveste dragostea si afectiunea mamei. Freud considera ca baiatul devine constient de identitatea sa masculina deoarece ajunge sa se identifice cu tatal, reprimandu-si sentimentele erotice fata de mama si acceptandu-l pe tata ca pe o fiinta superioara. Baiatul renunta la dragostea sa pentru mama din teama inconstienta de a nu fi pedepsit de tata si lasat fara penis.
Descrierea facuta de Freud dezvoltarii feminine este mai putin prelucrata. Se considera ca fetele sufara de „invidia penisului”, intrucat nu poseda organul vizibil care ii face distincti pe baieti. Mama isi pierde din importanta in ochii fetei deoarece aceasta din urma observa ca nici mama sa nu poseda un astfel de organ. Astfel, fata ajunge sa se identifice cu mama si isi asuma o atitudine supusa, inclusa in recunoasterea clasarii pe locul al doilea.
Dupa Freud, perioada dintre aproximativ 6 ani si pubertate este una latenta, iar pubertatea, prin schimbarile sale biologice, va reactiva dorintele erotice intr-un mod direct. In aceasta perioada latenta, cea mai mare importanta pentru viata copilului o au grupurile formate din indivizi de acelasi sex.
Felul in care copiii fac fata complexului lui Oedip influenteaza puternic relatiile ulterioare, mai ales cele sexuale, la cere ia parte individul.
Teoriile lui Freud au fost amplu criticate, unii autori au respins ideea ca e posibila existenta dorintelor erotice la copiii mici, iar alte critici vin din partea feministelor[1]. Freud pare sa echivaleze prea mult identitatea genului cu constientizarea organelor sexuale, desi multe dovezi subliniaza si importanta altor factori. Pe de alta parte, teoria considera organul genital masculin ca fiind superior celui feminin. O alta critica este adusa faptului ca Freud il trateaza pe tata ca prim agent disciplinator, in timp ce in multe culturi mama este cea care joaca un rol mai semnificativ in impunerea disciplinei. Alt aspect criticat este concentrarea studierii genului in jurul varstei de 4-5 ani deoarece majoritatea autorilor urmasi ai lui Freud au pus accentul in special pe prima copilarie.
Cu toate acestea, ideile lui Freud continua sa exercite o influenta mare, chiar daca unele nu sunt acceptate in totalitate.
Teoria lui Nancy Chodorow
Sociologul N. Chodorow a plecat in explicarea dezvoltarii genului de la teoria lui Freud, facand insa modificari majore. Ea sustine ca o persoana invata sa se simta fata sau baiat in functie de atasamentul, de la cea mai frageda varsta, fata de parintii sai. Spre deosebire de Freud, autoarea pune accent mai mult pe mama, motivand ca aceasta are o influenta predominanta asupra copilului, in special in prima etapa a copilariei. Astfel, copilul tinde sa se ataseze emotional de mama lui.
Atasamentul trebuie intrerupt la un moment dat, pentru a se obtine o constiinta separata a sinelui. In acest moment, copilului i se cere sa depinda mai putin de mama sa. Procesul de desprindere are loc in mod diferit la baieti si fete, astfel:
Ø Fetele tind sa ramana mai apropiate de mama, continuand sa o imbratiseze, sa o sarute, sa o imite in tot ceea ce face. Deoarece nu exista o distantare brusca de mama, fetita va deveni femeie adulta, formandu-si insa o continua constientizare a sinelui in functie de ceilalti (este mai probabil ca identitatea ei sa se amestece sau sa fie influentata de cea a altor persoane precum sotul). In opinia lui Chodorow, fata tinde sa dobandeasca diverse caracteristici specifice, precum sensibilitatea emotioanala, compasiunea, etc.
Ø Baietii resping radical apropierea lor de mama, creandu-si intelegerea masculinitatii lor prin ceea ce nu este feminin. Ei invata sa nu mai fie „baietelul mamei” si, in consecinta, tind sa fie relativ stangaci in relationarea apropiata cu ceilalti, reprimandu-si capacitatea de a-si intelege propriile sentimente dar si pe ale celorlalti. Baietii isi formeaza un mod analitic de a privi lumea iar cand isi privesc propria viata tind sa se concentreze in special asupra realizarilor.
Chodorow, spre deosebire de Freud, pune accent pe feminitate, descriind masculinitatea ca o pierdere, ca o renuntare la atasamentul fata de mama.
Identitatea masculina se formeaza in urma separarii, ceea ce duce mai tarziu la faptul ca barbatii isi simt identitatea amenintata daca se implica prea mult in relatii emotionale. Pe de alta parte, femeile simt ca absenta relatiilor apropiate le ameninta auto-aprecierea. Femeile se definesc si se exprima pe sine prin intermediul relatiilor, in timp ce barbatii isi reprima aceste nevoi si ca urmare adopta o pozitie de forta fata de ceilalti.
Chodorow mai considera ca aceste trasaturi sunt transmise din generatie in generatie, datorita rolului primar pe care mamele il joaca in socializarea timpurie a copilului.
Opiniile lui N. Chodorow au fost si ele criticate. Janet Sayers considera ca femeile au o structura psihologica mai contradictorie, feminitatea putand ascunde sentimente de agresivitate sau autoimpunere, relevate fie indirect, fie direct in anumite contexte[2]. Alti autori au sugerat faptul ca teoria lui Chodorow este limitata, situatia schimbandu-se dramatic in cazul familiilor monoparentale (in special in cele unde parintele singur este tatal).
Cu toate aceste critici, ideile lui N. Chodorow raman importante, furnizand explicatii atat despre natura feminitatii, cat si despre inexpresivitatea masculina (acea dificultate a barbatului care se manifesta in impartasirea sentimentelor).
Teoriile sociologice si teoriile sociobiologice
Originea diferentelor de comportament dintre femei si barbati a generat, de asemenea, largi controverse, la poluri opuse stand teoriile sociologice si teoriile sociobiologice. Acestea din urma disting stranse paralele intre comportamentul uman si cel animal. Termenul de socoibiologie a fost introdus de americanul Edward Wilson care considera ca multe aspecte ale vietii sociale umane se bazeaza pe alcatuirea genetica a omului[3].
Unii autori considera ca exista diferente comportamentale, innascute, intre barbati si femei, argumentand acest lucru prin faptul ca in majoritatea culturilor vanatoarea si razboiul au revenit, cel mai adesea, barbatilor, iar cresterea si ocrotirea copiilor au revenit femeilor. Ei sustin ca barbatii poseda tendinte biologice catre agresivitate, tendinte care lipsesc femeilor.
Alti cercetatori sustin ca nivelul agresivitatii masculuine difera mult de la o cultura la alta, de asemenea si nivelul blandetii si pasivitatii feminine. Iar faptul ca o trasatura este mai universala nu poate demonstra ca are si un fond genetic, aceasta putand fi creata de factori culturali generali.
Orientandu-se catre lumea animala, unii cercetatori ai aratat ca un rol important il joaca diferentele hormonale dintre sexe. Astfel, se considera ca testosteronul – hormonul sexual masculin – se asociaza cu tendinta masculina catre violenta. In sprijinul acestei teorii au fost efectuate cercetari asupra masculilor de maimuta. Acestia au fost castrati inca de la nastere, observandu-se o scadere a nivelului agresivitatii. Pe de alta parte, daca femelelor li se administreaza testosteron, acestea devin mult mai agresive.
Aceste teorii au fost contrazise de autori care au aratat ca apar mari diferente intre animale, existand specii la care nu se inregistreaza diferente semnificative ale nivelului agresivitatii intre sexe. In plus, ei sustin ca femelele pot fi deosebit de agresive in unele situatii (cand sunt amenintate, cand puii lor sunt in pericol, cand sunt tinere, etc.)
Cei mai multi autori sunt de parere ca diferntele de comportament dintre barbati si femei se produc mai ales in urma invatarii sociale a identitatii feminine sau masculine, deci a feminitatii sau a masculinitatii. Un rol important in acest sens il are socializarea primara si in cadrul acesteia, socializarea genului, adica „invatarea rolurilor de gen prin intermediul factorilor sociali precum familia si factorii mediatici”[4].
Conform teoriei lui G. Mead, bebelusii si copii mici se dezvolta ca fiinte sociale in primul rand prin imitarea adultilor, imitare care are loc in cadrul jocului. Se trece de la simpla imitatie a actiunilor adultilor la jocuri mai complicate, care au loc in jurul varstei de 4-5 ani, in care copilul interpreteaza rolul unui adult. Mead denumeste acest ultim lucru preluarea rolului celuilalt – invatarea a ceea ce inseamna sa fii in pielea altei persoane. In aceasta faza copiii dobandesc un sentiment dezvoltat al sinelui, vazandu-se pe sine prin ochii celorlalti. Mead considera ca individul ajunge astfel sa distinga intre „eu” (individul nesocializat, un ansamblu de dorinte si nevoi) si „pe mine” (sinele social). Copilul ajunge sa-si dezvolte constiinta de sine pe baza modului in care este vazut de ceilalti.
Familia ocupa un loc important in socializarea genului prin faptul ca furnizeaza un ansamblu de roluri distincte in functie de sexul copilului, roluri pe care acesta le va prelua ulterior. Astfel, copiii se joaca „de-a mama si de-a tata” constientizand existenta diferentelor comportamentale dintre cei doi, asumandu-si rolurile specifice fiecaruia. Copiii observa faptul ca adultii se comporta in mod diferit cu fetele si baietii, observa faptul ca fameile folosesc anumite tipuri de parfumuri, diferite de cele ale barbatilor, ca poarta haine distincte, de asemenea observa diferente in coafura, etc. Se considera ca la 2 ani copiii au deja o intelegere partiala a genului, stiind daca ei sunt fete sau baieti si stiind sa-i catalogheze pe ceilalti. Mai tarziu (5-6ani), ei vor sti ca diferentele dinte baieti si fete sunt determinate si anatomic.
Studiile interprinse[5] pentru a determina gradul in care diferentele de gen sunt rezultatul influentelor sociale, au aratat ca adultii trateaza in mod diferit fetele de baieti. In acest sens au fost efectuate si cateva experimente, unul dintre acestea a testat reactiile a doua grupuri distincte formate din cate 5 mame. Primului grup i-a fost prezentat un bebelus de 6 luni, despre care li s-a spus ca este fetita si ca se numeste Beth, in timp ce celui de-al doilea grup le-a fost prezentat acelasi copil, dar de aceasta data el se numea Adam si era baietel. S-a constatat ca primul grup avea tendinta de a-i zambi des copilui si de a-i oferi papusi ca jucarii, spunand ca este „dulce” si ca „plange delicat”. Al doilea grup i-a oferit copilului ca jucarie un trenulet precum si alte „jucarii baietesti”. Prin urmare, desi adultii considera ca se poarta nediscriminatoriu cu copiii, in fapt comportamentul lor este determinat de diferentele de sex. Pentru a constata daca diferntele de gen sunt rezultatul invatarii sociale, poate fi adusa in discutie urmatoarea intamplare: doi gemeni univitelini (cu aceiasi mostenire genetica) de sex masculin au fost suspusi circumciziei. In urma acestei interventii unul dintre cei doi a fost grav ranit si de aceea doctorii au hotarat reconstituirea organelor sale genitale ca organe feminine. Acesta a fost crescut ca fiind fetita, iar la 6 ani existau diferente majore in comportamentul celor doi gemeni: fetita se juca cu alte fete de varsta ei, ajuta la treburile gospodaresti, visa sa se casatoreasca atunci cand va creste mare, in timp ce baiatul se juca cu alti baieti, cu masinute sau camioane si dorea sa devina poiltist sau pompier. Cand fata a ajuns adolescenta a aflat despre trecutul ei si ulterior a declarat ca nu se simte prea relaxata cu identitatea sa de gen si ca probabil, „in realitate” ea ar fi fost baiat. Acest caz nu rezolva dilema pusa mai sus deoarece nu se stie in ce masura inconfortul fetei cu identitatea de gen a fost determinat de aflarea adevarului sau chiar de existenta unor influente biologice.
Dovezile faptului ca societate diferentiaza clar indivizii in functie de gen se pot observa si pe baza studierii programelor de televiziune, precum si a jucariilor destinate copiilor. Acestea accentueaza diferentele dintre atributele masculinitatii si cele ale feminitatii. Chiar si jucariile care par a fi neutre, de exemplu animalutele din plus, nu sunt chiar asa – pisicutele, iepurasii sunt recomandate fetelor, in timp ce baietilor li se ofera animale din plus care exprima forta, putere ca de exemplu, leii, tigrii, etc.
Leonore Weitzman a analizat, in anul 1972, cele mai cunoscute carti pentru copii descoperind diferente clare intre rolurile genurilor. Astfel, baietii jucau roluri mult mai importante decat fetele si desfasurau activitati care presupuneau putere si independenta, erau infatisati ca fiind eroi, luptatori, politisti, judecatori, regi, etc. Pe de alta parte, fetele erau mai pasive (isi asteptau printii sa le salveze) si desfasurau activitati in special in spatiul interior (gateau, faceau curatenie, asteptand intoarcerea acasa a personajelor masculine). In prezent, lucrurile s-au mai schimbat, in special in privinta programelor de televiziune, dar foarte multe carti pentru copii si-au pastrat caracterul clasic. Asemenea diferente apar si intre diversele culturi, cele traditionale tinzand sa pastreze imaginea superiara a barbatului, precum si o diferentiere clara a rolurilor in functie de sex.
Desi nu se poate da un raspuns cert cu privire la raportul dintre influentele biologice si cele sociale in conturarea si dezvoltarea genului, un lucru este sigur – diferentele biologice devin un semnal al diferentierii dintre rolurile sociale, mai degraba decat o cauza a lor.
Se poate afirma ca exista o stransa legatura si o complementaritate intre diferentele de sex si cele de gen. Totusi, exista cazuri cand nu se intampla asa. In acest sens pot fi aduse in discutie unele situatii particulare, cum ar fi de exemplu situatia personelor hermafrodite sau a celor transsexuale.
Persoanele hermafrodite sunt cele care au caractere specifice ambelor sexe[6]. La nastere aparatul genital poate fi modificat (nu neaparat functionabil) intr-un sens sau altul iar respectivul copil va fi crescut ca apartinand unui anumit gen. Totusi, aceasta anomalie anatomica corelata cu indreparea spre un anumit gen determina, in majoritatea cazurilor, o incertitudine a identitatii de gen care influenteaza imens constiinta de sine, increderea persoanei in propriile forte si coreleaza cu un nivel crescut al anxietatii care poate determina chiar dezechilibre psihice.
Un nivel ridicat al anxietatii este intalnit si in cazul persoanelor transsexuale. Acestea sunt persoane a caror perceptie de sine nu este in acord cu sexul sau anatomic. De exemplu, o persoana care se percepe pe sine ca fiind femeie, dar care are organe genitale masculine si invers.
Transsexualii se cred „incarcerati" intr-un corp care nu se afla in concordanta cu trairile lor psihice si cu optiunea lor pentru o anumita identitate sexuala. „Ma simt femeie, dar am un corp de barbat" sau „am un corp de femeie, dar in realitate sunt barbat" reprezinta cele mai frecvente afirmatii folosite de ei. Pentru transsexualii este vitala necesitatea de a-si modifica infatisarea prin tratament hormonal si chirurgical, urmat de schimbarea numelui si a sexului civil in acte; toate acestea din dorinta de a trai pe deplin conform sexului cu care se identifica.
Acest conflict dintre identitatea sexualã si cea psihicã creeazã un continuu disconfort psihic, însotit de o profundã suferintã, încã din prima copilãrie.
Primele semne apar in general inca din copilarie, cand copilul evita jocurile si jucariile normale pentru sexul sau. Mai tarziu, la pubertate, apare disconfortul legat de identitatea sexuala.
Se crede ca transsexualitatea poate fi cauzata de dezechilibre hormonale suferite de catre mama in timpul sarcinii determinate la randul lor de stresul la care a fost supusa aceasta[7]. O persoana nu poate fi considerata transsexuala decat atunci cand aceasta dorinta este continua, are o durata de exprimare de cel putin doi ani de zile si nu se datoreaza unei boli psihice, somatice sau unei anomalii de ordin genetic. Dorinta extrem de puternica de a apartine sexului opus se poate concretiza in doua forme de manifestare, adeseori legate intre ele:
Ø imbracarea hainelor sexului opus;
Ø optiunea pentru operatia chirurgicala, prin intermediul careia transsexualul devine un reprezentant al sexului cu care se simte compatibil.
Prima forma de manifestare nu caracterizeaza numai pe transsexuali, ci si pe travestiti, care sunt, in majoritatea cazurilor, barbati heterosexuali pentru care imbracarea hainelor sexului opus reprezinta un act de excitare sexuala.
Un caz aparte este determinat de dorinta parintilor de a avea un copil de un anumit sex. In unele situatii, cand acest lucru nu se intampla, parintii isi cresc copilul ca si cum ar apartine celuilalt sex (celui dorit de ei), incercand sa-i creeza acestuia o identitate de gen neconforma cu sexul sau. Evident, acest lucru produce imense dezechilibre in viata copilului precum si in cea de viitor adult.
Se poate concluziona faptul ca identitatea de gen reprezinta o componenta de baza a constiintei de sine, iar formarea si dezvoltarea acesteia depinde de numerosi factori, atat biologici, cat si mai ales socio-culturali. Echilibrul psihic al individului este dat si de modul in care se formeaza si se practica identitatea de gen, iar eventualele dezechilibre semnalate trebuie luate rapid in seama (mai ales daca acest lucru are loc in copilarie) si tratate cu intelegere, nerecurgandu-se la corectarea lor fortata in familie ci apelandu-se mai degraba la ajutorul specialistilor, in scopul conferirii echilibrului.
BIBLIOGRAFIE
GIDDENS ANTHONY, Sociologie, Editura Bic All, Bucuresti, 2001
NEAGOE MARIA (coordonator), Educatie speciala si inadaptare psihocomportamentala, Editura Semne, Bucuresti, 2003.
BREBAN VASILE, Dictionar general al limbii romane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987.
BRENNAN TERESA, „Controversial Discussions and Feminist Debate” in The Origins and Evolution of Psychoanalysis, Yale University Press, New Haven, 1988.
www.accept.ro
[1] Brennan Teresa, “Controversial Discussions and Feminist Debate” in The Origins and Evolution of Psychoanalysis, pag. 16.
[2] Brennan Teresa, “Controversial Discussions and Feminist Debate” in The Origins and Evolution of Psychoanalysis, pag. 16.
[3] Giddens Anthony, Sociologie, pag. 30.
[4] Giddens Anthony, Sociologie, pag. 105.
[5] ibidem.
[6] Breban Vasile, Dictionar general al limbii romane, pag.443.
[7] coord. Neagoe Maria, Educatie speciala si indaptare psihocomportamentala,
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
