Cateva teorii despre diferentele de gen

FORMAREA SI DEZVOLTAREA IDENTITATII DE GEN



Descoperirea apartenentei la un gen sau altul, formarea si dezvoltarea acestuia, precum si apartenenta la un anumit sex, reprezinta o proces important al dezvoltarii umane si constituie un element principal al constiintei de sine.

In primul rand trebuie facute cateva precizari cu privire la diferentele dintre conceptele gen si sex:
Conceptul de gen se refera la diferentele psihologice, sociale si culturale dintre barbati si femei, se refera la rolurile care sunt si pot fi asumate de catre indivizi, in timp ce conceptul de sex se refera la diferentele biologice si anatomice dintre acestia.

Exista numerose si distincte teorii cu privire la originea diferentelor de comportament dintre barbati si femei. Aceste diferente sunt puse fie pe seama genului, fie sunt considerate ca fiind rezultatul sexului. De asemenea, exista contradictii si in privinta formarii si dezvoltarii genului, existand pe de-o parte teoria psihanalitica a lui Sigmund Freud si, pe de alta parte, teoria lui Nancy Chodorow.

Teoria lui Sigmund Freud

Dupa S. Freud, invatarea diferentelor de gen are loc in prima copilarie, bazandu-se pe prezenta sau absenta organului sexual masculin. Prezenta scestuia echivaleaza cu „eu sunt baiat”, pe cand absenta lui inseamna „eu sunt fata”. Conform lui Freud, numai diferentele anatomice conteaza in copilaria mica.
Apoi, la varsta de 4-5 ani are loc tranzitia oedipiana (idea complexului lui Oedip provine din mitul antic elenist al lui Oedip, acesta ucigandu-si fara sa stie tatal, se casatoreste cu mama sa): baiatul se simte amenintat de disciplina si autonomia pe care tatal sau i le pretinde, inchipuindu-si ca tatal vrea sa-l lase fara organul genital. Mai ales la nivel inconstient si partial la nivel constient, baiatul il considera pe tata drept rivalul sau in ceea ce priveste dragostea si afectiunea mamei. Freud considera ca baiatul devine constient de identitatea sa masculina deoarece ajunge sa se identifice cu tatal, reprimandu-si sentimentele erotice fata de mama si acceptandu-l pe tata ca pe o fiinta superioara. Baiatul renunta la dragostea sa pentru mama din teama inconstienta de a nu fi pedepsit de tata si lasat fara penis.

Descrierea facuta de Freud dezvoltarii feminine este mai putin prelucrata. Se considera ca fetele sufara de „invidia penisului”, intrucat nu poseda organul vizibil care ii face distincti pe baieti. Mama isi pierde din importanta in ochii fetei deoarece aceasta din urma observa ca nici mama sa nu poseda un astfel de organ. Astfel, fata ajunge sa se identifice cu mama si isi asuma o atitudine supusa, inclusa in recunoasterea clasarii pe locul al doilea.
Dupa Freud, perioada dintre aproximativ 6 ani si pubertate este una latenta, iar pubertatea, prin schimbarile sale biologice, va reactiva dorintele erotice intr-un mod direct. In aceasta perioada latenta, cea mai mare importanta pentru viata copilului o au grupurile formate din indivizi de acelasi sex.
Felul in care copiii fac fata complexului lui Oedip influenteaza puternic relatiile ulterioare, mai ales cele sexuale, la cere ia parte individul.

Teoriile lui Freud au fost amplu criticate, unii autori au respins ideea ca e posibila existenta dorintelor erotice la copiii mici, iar alte critici vin din partea feministelor[1]. Freud pare sa echivaleze prea mult identitatea genului cu constientizarea organelor sexuale, desi multe dovezi subliniaza si importanta altor factori. Pe de alta parte, teoria considera organul genital masculin ca fiind superior celui feminin. O alta critica este adusa faptului ca Freud il trateaza pe tata ca prim agent disciplinator, in timp ce in multe culturi mama este cea care joaca un rol mai semnificativ in impunerea disciplinei. Alt aspect criticat este concentrarea studierii genului in jurul varstei de 4-5 ani deoarece majoritatea autorilor urmasi ai lui Freud au pus accentul in special pe prima copilarie.
Cu toate acestea, ideile lui Freud continua sa exercite o influenta mare, chiar daca unele nu sunt acceptate in totalitate.

Teoria lui Nancy Chodorow

Sociologul N. Chodorow a plecat in explicarea dezvoltarii genului de la teoria lui Freud, facand insa modificari majore. Ea sustine ca o persoana invata sa se simta fata sau baiat in functie de atasamentul, de la cea mai frageda varsta, fata de parintii sai. Spre deosebire de Freud, autoarea pune accent mai mult pe mama, motivand ca aceasta are o influenta predominanta asupra copilului, in special in prima etapa a copilariei. Astfel, copilul tinde sa se ataseze emotional de mama lui.
Atasamentul trebuie intrerupt la un moment dat, pentru a se obtine o constiinta separata a sinelui. In acest moment, copilului i se cere sa depinda mai putin de mama sa. Procesul de desprindere are loc in mod diferit la baieti si fete, astfel:
Ø Fetele tind sa ramana mai apropiate de mama, continuand sa o imbratiseze, sa o sarute, sa o imite in tot ceea ce face. Deoarece nu exista o distantare brusca de mama, fetita va deveni femeie adulta, formandu-si insa o continua constientizare a sinelui in functie de ceilalti (este mai probabil ca identitatea ei sa se amestece sau sa fie influentata de cea a altor persoane precum sotul). In opinia lui Chodorow, fata tinde sa dobandeasca diverse caracteristici specifice, precum sensibilitatea emotioanala, compasiunea, etc.
Ø Baietii resping radical apropierea lor de mama, creandu-si intelegerea masculinitatii lor prin ceea ce nu este feminin. Ei invata sa nu mai fie „baietelul mamei” si, in consecinta, tind sa fie relativ stangaci in relationarea apropiata cu ceilalti, reprimandu-si capacitatea de a-si intelege propriile sentimente dar si pe ale celorlalti. Baietii isi formeaza un mod analitic de a privi lumea iar cand isi privesc propria viata tind sa se concentreze in special asupra realizarilor.

Chodorow, spre deosebire de Freud, pune accent pe feminitate, descriind masculinitatea ca o pierdere, ca o renuntare la atasamentul fata de mama.
Identitatea masculina se formeaza in urma separarii, ceea ce duce mai tarziu la faptul ca barbatii isi simt identitatea amenintata daca se implica prea mult in relatii emotionale. Pe de alta parte, femeile simt ca absenta relatiilor apropiate le ameninta auto-aprecierea. Femeile se definesc si se exprima pe sine prin intermediul relatiilor, in timp ce barbatii isi reprima aceste nevoi si ca urmare adopta o pozitie de forta fata de ceilalti.
Chodorow mai considera ca aceste trasaturi sunt transmise din generatie in generatie, datorita rolului primar pe care mamele il joaca in socializarea timpurie a copilului.

Opiniile lui N. Chodorow au fost si ele criticate. Janet Sayers considera ca femeile au o structura psihologica mai contradictorie, feminitatea putand ascunde sentimente de agresivitate sau autoimpunere, relevate fie indirect, fie direct in anumite contexte[2]. Alti autori au sugerat faptul ca teoria lui Chodorow este limitata, situatia schimbandu-se dramatic in cazul familiilor monoparentale (in special in cele unde parintele singur este tatal).
Cu toate aceste critici, ideile lui N. Chodorow raman importante, furnizand explicatii atat despre natura feminitatii, cat si despre inexpresivitatea masculina (acea dificultate a barbatului care se manifesta in impartasirea sentimentelor).

Teoriile sociologice si teoriile sociobiologice

Originea diferentelor de comportament dintre femei si barbati a generat, de asemenea, largi controverse, la poluri opuse stand teoriile sociologice si teoriile sociobiologice. Acestea din urma disting stranse paralele intre comportamentul uman si cel animal. Termenul de socoibiologie a fost introdus de americanul Edward Wilson care considera ca multe aspecte ale vietii sociale umane se bazeaza pe alcatuirea genetica a omului[3].

Unii autori considera ca exista diferente comportamentale, innascute, intre barbati si femei, argumentand acest lucru prin faptul ca in majoritatea culturilor vanatoarea si razboiul au revenit, cel mai adesea, barbatilor, iar cresterea si ocrotirea copiilor au revenit femeilor. Ei sustin ca barbatii poseda tendinte biologice catre agresivitate, tendinte care lipsesc femeilor.
Alti cercetatori sustin ca nivelul agresivitatii masculuine difera mult de la o cultura la alta, de asemenea si nivelul blandetii si pasivitatii feminine. Iar faptul ca o trasatura este mai universala nu poate demonstra ca are si un fond genetic, aceasta putand fi creata de factori culturali generali.

Orientandu-se catre lumea animala, unii cercetatori ai aratat ca un rol important il joaca diferentele hormonale dintre sexe. Astfel, se considera ca testosteronul – hormonul sexual masculin – se asociaza cu tendinta masculina catre violenta. In sprijinul acestei teorii au fost efectuate cercetari asupra masculilor de maimuta. Acestia au fost castrati inca de la nastere, observandu-se o scadere a nivelului agresivitatii. Pe de alta parte, daca femelelor li se administreaza testosteron, acestea devin mult mai agresive.
Aceste teorii au fost contrazise de autori care au aratat ca apar mari diferente intre animale, existand specii la care nu se inregistreaza diferente semnificative ale nivelului agresivitatii intre sexe. In plus, ei sustin ca femelele pot fi deosebit de agresive in unele situatii (cand sunt amenintate, cand puii lor sunt in pericol, cand sunt tinere, etc.)

Cei mai multi autori sunt de parere ca diferntele de comportament dintre barbati si femei se produc mai ales in urma invatarii sociale a identitatii feminine sau masculine, deci a feminitatii sau a masculinitatii. Un rol important in acest sens il are socializarea primara si in cadrul acesteia, socializarea genului, adica „invatarea rolurilor de gen prin intermediul factorilor sociali precum familia si factorii mediatici”[4].

Conform teoriei lui G. Mead, bebelusii si copii mici se dezvolta ca fiinte sociale in primul rand prin imitarea adultilor, imitare care are loc in cadrul jocului. Se trece de la simpla imitatie a actiunilor adultilor la jocuri mai complicate, care au loc in jurul varstei de 4-5 ani, in care copilul interpreteaza rolul unui adult. Mead denumeste acest ultim lucru preluarea rolului celuilalt – invatarea a ceea ce inseamna sa fii in pielea altei persoane. In aceasta faza copiii dobandesc un sentiment dezvoltat al sinelui, vazandu-se pe sine prin ochii celorlalti. Mead considera ca individul ajunge astfel sa distinga intre „eu” (individul nesocializat, un ansamblu de dorinte si nevoi) si „pe mine” (sinele social). Copilul ajunge sa-si dezvolte constiinta de sine pe baza modului in care este vazut de ceilalti.

Familia ocupa un loc important in socializarea genului prin faptul ca furnizeaza un ansamblu de roluri distincte in functie de sexul copilului, roluri pe care acesta le va prelua ulterior. Astfel, copiii se joaca „de-a mama si de-a tata” constientizand existenta diferentelor comportamentale dintre cei doi, asumandu-si rolurile specifice fiecaruia. Copiii observa faptul ca adultii se comporta in mod diferit cu fetele si baietii, observa faptul ca fameile folosesc anumite tipuri de parfumuri, diferite de cele ale barbatilor, ca poarta haine distincte, de asemenea observa diferente in coafura, etc. Se considera ca la 2 ani copiii au deja o intelegere partiala a genului, stiind daca ei sunt fete sau baieti si stiind sa-i catalogheze pe ceilalti. Mai tarziu (5-6ani), ei vor sti ca diferentele dinte baieti si fete sunt determinate si anatomic.

Studiile interprinse[5] pentru a determina gradul in care diferentele de gen sunt rezultatul influentelor sociale, au aratat ca adultii trateaza in mod diferit fetele de baieti. In acest sens au fost efectuate si cateva experimente, unul dintre acestea a testat reactiile a doua grupuri distincte formate din cate 5 mame. Primului grup i-a fost prezentat un bebelus de 6 luni, despre care li s-a spus ca este fetita si ca se numeste Beth, in timp ce celui de-al doilea grup le-a fost prezentat acelasi copil, dar de aceasta data el se numea Adam si era baietel. S-a constatat ca primul grup avea tendinta de a-i zambi des copilui si de a-i oferi papusi ca jucarii, spunand ca este „dulce” si ca „plange delicat”. Al doilea grup i-a oferit copilului ca jucarie un trenulet precum si alte „jucarii baietesti”. Prin urmare, desi adultii considera ca se poarta nediscriminatoriu cu copiii, in fapt comportamentul lor este determinat de diferentele de sex. Pentru a constata daca diferntele de gen sunt rezultatul invatarii sociale, poate fi adusa in discutie urmatoarea intamplare: doi gemeni univitelini (cu aceiasi mostenire genetica) de sex masculin au fost suspusi circumciziei. In urma acestei interventii unul dintre cei doi a fost grav ranit si de aceea doctorii au hotarat reconstituirea organelor sale genitale ca organe feminine. Acesta a fost crescut ca fiind fetita, iar la 6 ani existau diferente majore in comportamentul celor doi gemeni: fetita se juca cu alte fete de varsta ei, ajuta la treburile gospodaresti, visa sa se casatoreasca atunci cand va creste mare, in timp ce baiatul se juca cu alti baieti, cu masinute sau camioane si dorea sa devina poiltist sau pompier. Cand fata a ajuns adolescenta a aflat despre trecutul ei si ulterior a declarat ca nu se simte prea relaxata cu identitatea sa de gen si ca probabil, „in realitate” ea ar fi fost baiat. Acest caz nu rezolva dilema pusa mai sus deoarece nu se stie in ce masura inconfortul fetei cu identitatea de gen a fost determinat de aflarea adevarului sau chiar de existenta unor influente biologice.

Dovezile faptului ca societate diferentiaza clar indivizii in functie de gen se pot observa si pe baza studierii programelor de televiziune, precum si a jucariilor destinate copiilor. Acestea accentueaza diferentele dintre atributele masculinitatii si cele ale feminitatii. Chiar si jucariile care par a fi neutre, de exemplu animalutele din plus, nu sunt chiar asa – pisicutele, iepurasii sunt recomandate fetelor, in timp ce baietilor li se ofera animale din plus care exprima forta, putere ca de exemplu, leii, tigrii, etc.

Leonore Weitzman a analizat, in anul 1972, cele mai cunoscute carti pentru copii descoperind diferente clare intre rolurile genurilor. Astfel, baietii jucau roluri mult mai importante decat fetele si desfasurau activitati care presupuneau putere si independenta, erau infatisati ca fiind eroi, luptatori, politisti, judecatori, regi, etc. Pe de alta parte, fetele erau mai pasive (isi asteptau printii sa le salveze) si desfasurau activitati in special in spatiul interior (gateau, faceau curatenie, asteptand intoarcerea acasa a personajelor masculine). In prezent, lucrurile s-au mai schimbat, in special in privinta programelor de televiziune, dar foarte multe carti pentru copii si-au pastrat caracterul clasic. Asemenea diferente apar si intre diversele culturi, cele traditionale tinzand sa pastreze imaginea superiara a barbatului, precum si o diferentiere clara a rolurilor in functie de sex.

Desi nu se poate da un raspuns cert cu privire la raportul dintre influentele biologice si cele sociale in conturarea si dezvoltarea genului, un lucru este sigur – diferentele biologice devin un semnal al diferentierii dintre rolurile sociale, mai degraba decat o cauza a lor.

Se poate afirma ca exista o stransa legatura si o complementaritate intre diferentele de sex si cele de gen. Totusi, exista cazuri cand nu se intampla asa. In acest sens pot fi aduse in discutie unele situatii particulare, cum ar fi de exemplu situatia personelor hermafrodite sau a celor transsexuale.

Persoanele hermafrodite sunt cele care au caractere specifice ambelor sexe[6]. La nastere aparatul genital poate fi modificat (nu neaparat functionabil) intr-un sens sau altul iar respectivul copil va fi crescut ca apartinand unui anumit gen. Totusi, aceasta anomalie anatomica corelata cu indreparea spre un anumit gen determina, in majoritatea cazurilor, o incertitudine a identitatii de gen care influenteaza imens constiinta de sine, increderea persoanei in propriile forte si coreleaza cu un nivel crescut al anxietatii care poate determina chiar dezechilibre psihice.

Un nivel ridicat al anxietatii este intalnit si in cazul persoanelor transsexuale. Acestea sunt persoane a caror perceptie de sine nu este in acord cu sexul sau anatomic. De exemplu, o persoana care se percepe pe sine ca fiind femeie, dar care are organe genitale masculine si invers.
Transsexualii se cred „incarcerati" intr-un corp care nu se afla in concordanta cu trairile lor psihice si cu optiunea lor pentru o anumita identitate sexuala. „Ma simt femeie, dar am un corp de barbat" sau „am un corp de femeie, dar in realitate sunt barbat" reprezinta cele mai frecvente afirmatii folosite de ei. Pentru transsexualii este vitala necesitatea de a-si modifica infatisarea prin tratament hormonal si chirurgical, urmat de schimbarea numelui si a sexului civil in acte; toate acestea din dorinta de a trai pe deplin conform sexului cu care se identifica.
Acest conflict dintre identitatea sexualã si cea psihicã creeazã un continuu disconfort psihic, însotit de o profundã suferintã, încã din prima copilãrie.
Primele semne apar in general inca din copilarie, cand copilul evita jocurile si jucariile normale pentru sexul sau. Mai tarziu, la pubertate, apare disconfortul legat de identitatea sexuala.
Se crede ca transsexualitatea poate fi cauzata de dezechilibre hormonale suferite de catre mama in timpul sarcinii determinate la randul lor de stresul la care a fost supusa aceasta[7]. O persoana nu poate fi considerata transsexuala decat atunci cand aceasta dorinta este continua, are o durata de exprimare de cel putin doi ani de zile si nu se datoreaza unei boli psihice, somatice sau unei anomalii de ordin genetic. Dorinta extrem de puternica de a apartine sexului opus se poate concretiza in doua forme de manifestare, adeseori legate intre ele:
Ø imbracarea hainelor sexului opus;
Ø optiunea pentru operatia chirurgicala, prin intermediul careia transsexualul devine un reprezentant al sexului cu care se simte compatibil.
Prima forma de manifestare nu caracterizeaza numai pe transsexuali, ci si pe travestiti, care sunt, in majoritatea cazurilor, barbati heterosexuali pentru care imbracarea hainelor sexului opus reprezinta un act de excitare sexuala.

Un caz aparte este determinat de dorinta parintilor de a avea un copil de un anumit sex. In unele situatii, cand acest lucru nu se intampla, parintii isi cresc copilul ca si cum ar apartine celuilalt sex (celui dorit de ei), incercand sa-i creeza acestuia o identitate de gen neconforma cu sexul sau. Evident, acest lucru produce imense dezechilibre in viata copilului precum si in cea de viitor adult.

Se poate concluziona faptul ca identitatea de gen reprezinta o componenta de baza a constiintei de sine, iar formarea si dezvoltarea acesteia depinde de numerosi factori, atat biologici, cat si mai ales socio-culturali. Echilibrul psihic al individului este dat si de modul in care se formeaza si se practica identitatea de gen, iar eventualele dezechilibre semnalate trebuie luate rapid in seama (mai ales daca acest lucru are loc in copilarie) si tratate cu intelegere, nerecurgandu-se la corectarea lor fortata in familie ci apelandu-se mai degraba la ajutorul specialistilor, in scopul conferirii echilibrului.



BIBLIOGRAFIE




GIDDENS ANTHONY, Sociologie, Editura Bic All, Bucuresti, 2001

NEAGOE MARIA (coordonator), Educatie speciala si inadaptare psihocomportamentala, Editura Semne, Bucuresti, 2003.

BREBAN VASILE, Dictionar general al limbii romane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987.

BRENNAN TERESA, „Controversial Discussions and Feminist Debate” in The Origins and Evolution of Psychoanalysis, Yale University Press, New Haven, 1988.

www.accept.ro
















[1] Brennan Teresa, “Controversial Discussions and Feminist Debate” in The Origins and Evolution of Psychoanalysis, pag. 16.

[2] Brennan Teresa, “Controversial Discussions and Feminist Debate” in The Origins and Evolution of Psychoanalysis, pag. 16.
[3] Giddens Anthony, Sociologie, pag. 30.
[4] Giddens Anthony, Sociologie, pag. 105.
[5] ibidem.

[6] Breban Vasile, Dictionar general al limbii romane, pag.443.
[7] coord. Neagoe Maria, Educatie speciala si indaptare psihocomportamentala,